Caută
Close this search box.

Consiliul UE a confirmat numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European

codruţa kovesi

Consiliul Uniunii Europene a confirmat, luni, numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European (EPPO).

Numirea mai trebuie confirmată de Parlamentul European.

„Prioritatea Consiliului este ca EPPO să fie operațional până în noiembrie 2020. În această privință, devenea urgentă numirea procurorului șef european. Dna Kövesi, primul titular al acestui post, va avea ca sarcină construirea EPPO de la zero. Treaba sa în cursul celor 7 ani de mandat va fi în special construirea structurii administrative și operaționale și stabilirea bunelor relații de colaborare cu autoritățile judiciare naționale. Consiliul va continua să monitorizeze evoluția pentru a se asigura că vom avea un Parchet eficient care va deveni piatra unghiulară în lupta noastră împotriva fraudei și corupției cu fondurile europene”, a declarat Anna-Maja Henriksson, ministrul finlandez al Justiției, citată de Hotnews. Finlanda deține în prezent președinția rotativă a UE.
Parchetul European (EPPO), care se așteaptă să fie operațional la sfârșitul anului 2020, va fi o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri