Caută
Close this search box.

Cum a ajuns să trăiască UN ROMÂN din Marea Britanie, Mihai Călinescu, deşi muncea legal

mihai călinescu

Un român care a lucrat legal ani de zile în Marea Britanie, Mihai Călinescu, a ajuns să locuiască în trenuri și gări, după ce și-a rupt piciorul într-un accident, iar autoritățile au refuzat să-i acorde ajutor de șomaj, pe motiv că nu ar îndeplini condițiile.

Ultima dată, Mihai Călinescu, 29 de ani, a lucrat pentru o firmă foarte cunoscută de comerț online. În luna martie a suferit accidentul care i-a distrus complet viața. După ce i s-a transmis că nu îndeplinește condițiile pentru a primi ajutor de șomaj, tânărul a fost nevoit să părăsească apartamentul din Birmingham în care stătea cu chirie.

Mihai a spus că, după accident, nu a avut dreptul la un concediu medical plătit și a fost sfătuit să își depună demisia ca să primească șomaj cu care să se întrețină până ar fi fost capabil să muncească din nou. Însă autoritățile nu i-au acordat sprijinul financiar sperat.

Mihai a ajuns în Marea Britanie în 2015 și a avut mai multe locuri de muncă. A lucrat cu forme legale, dar nu a stat prea mult la niciun job.

„Oricine solicită un ajutor de la stat trebuie să fi plătit asigurarea națională pentru a fi eligibil. Domnul Călinescu nu a lucrat continuu timp de patru ani”, a declarat pentru sursa citată un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Muncă și Pensii.

„Întrucât dreptul său de a locui în Marea Britanie se bazează pe statutul său de persoană în căutarea unui loc de muncă, el nu este eligibil pentru alte ajutoare. L-am direcționat către organizații locale de sprijin. Aceste reguli au fost aplicate încă de dinaintea referendumului și nu a existat nicio schimbare în ceea ce privește accesul la beneficii”, a mai declarat oficialul.

Câteva zile, Mihai a trăit în gări și trenuri. „Era singurul loc unde puteam dormi și unde era cald. Mergeam pe toată rețeaua de căi ferate sărind din tren în tren. La sfârșitul zilei, coboram și dormeam pe un peron, până când trenurile porneau din nou. Am făcut asta timp de trei zile”, a mărturisit românul.

Un prieten l-a primit în casa lui, unde doarme pe o canapea. Speră însă să-și găsească cât mai repede un loc de muncă, pentru că altfel va fi nevoit să se întoarcă în România.

„Am plătit taxe încă de când am ajuns în această țară, dar, din nefericire, am fost abandonat. Nimeni n-ar trebui să ajungă să trăiască pe străzi. În momentul de față îmi caut loc de muncă, dar e foare greu să îmi găsesc, pentru că nu am o adresă permanentă”, a spus Mihai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri