Caută
Close this search box.

Dan Nica, un nume ”refuzat” deja de Ursula von der Leyen: Comisia Europeană așteaptă o altă nominalizare

dan nica

Probleme pentru Dan Nica: Candidatura sa la funcția de comisar european nu a fost selectată încă de la început de viitorul șef al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a ales-o pe Rovana Plumb, ce avea să fie însă respinsă de Parlamentul European.

Solicitată să comenteze aceste informații, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a declarat pentru Digi24: „Pot confirma că Guvernul Român a trimis o scrisoare ieri (7 octombrie – n.r.). Această scrisoare conţinea numele unui candidat, care fusese deja intervievat de către Preşedintele-ales al Comisiei, dar nu fusese acceptat. Echipa Preşedintelui-ales al Comisiei este în continuare în contact cu ambele guverne (român şi maghiar – n.r.), iar procesul (de selecţie – n.r.) continuă”, a spus purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene. Ea a precizat că propunerea României „nu a fost acceptată încă”.

Jurnalista maghiară Katalin Halmai, corespondent la Bruxelles, a scris, la rândul ei, pe Twitter că Ursula von der Leyen nu l-a acceptat încă pe candidatul propus de Ungaria, Oliver Varhhelyi, pentru că încă așteaptă o propunere din partea României. Jurnalista maghiară precizează că Ursula von der Leyen l-a intervievat pe Dan Nica și l-a respins, dar Bucureștiul insistă cu această nominalizare, iar procesul este cumva blocat acum.

Oficial, noua Comisie ar trebui votată de Parlamentul European până la finalul lunii octombrie, dar este foarte posibil să asistăm la o amânare, în condițiile în care Comisia Europeană va dori, cel mai probabil, o a treia propunere de comisar european din partea României, după ce prima candidatură, cea a Rovanei Plumb, nu a trecut de comisia JURI din motive de integritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri