Caută
Close this search box.

De ce crede Mircea Diaconu că Dăncilă e „periculoasă”

mircea diaconu

Mircea Diaconu, prezidențiabilul susținut de ALDE și Pro România, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, referindu-se la Viorica Dăncilă, care a pierdut postul de premier, dar a rămas  în cursa pentru Cotroceni,  că „un leu rănit este mai periculos decât unul sănătos”.

Mircea Diaconu a fost întrebat sâmbătă, la Sibiu, de jurnaliști, dacă crede că va ajunge în turul doi, așa cum a afirmat președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, în opinia căruia Viorica Dăncilă a pierdut principalul atu pe care îl avea în această campanie, postul de premier al României.

„Am auzit și eu lucrurile astea, nu mă preocupă lucrurile astea neapărat, fiindcă știu sigur că opiniile sunt în mișcare, cifrele, procentele sunt în mișcare. Contează mai departe, în mod sigur, prestația fiecăruia, poziționarea fiecăruia. Iar apropo de doamna Dăncilă și PSD știți: un leu rănit e mai periculos decât un leu sănătos”, a spus Mircea Diaconu.

Întrebat, de asemenea, dacă este posibil ca Viorica Dăncilă să se retragă din cursa electorală, iar el să fie susținut de PSD, Mircea Diaconu a răspuns că acest lucru este imposibil.

„Nu se poartă nicio negociere de tipul acesta. Este imposibil să se retragă, s-au tipărit buletinele, totul, deci nimeni nu se poate retrage de acolo. Au fost cazuri, vreo trei cred, în care, în punctul ăsta, cu alea făcute pe masă, niște primari au murit și au fost aleși morții, care erau în mecanismul respectiv”, a mai spus, la Sibiu, Mircea Diaconu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri