Pentru cei care consideră că scopul scuză mijloacele prezint un caz istoric.

Când se vorbește despre nazism, toată lumea se gândește imediat la Holocaust, la suferințele și crimele împotriva evreilor. Dar acestea nu sunt singurele atrocități, naziștii erau obsedați de ”puritatea rasei”. De aceea persoanele ”ratate” genetic erau considerate ”lebensunwertes Leben”, adică ”vieți care nu merită trăite”. În viziunea nazistă, societatea trebuia debarasată de aceste ”uscături”, care prezentau un handicap fizic sau mental. Metoda avea o titulatură savantă: ”eradicarea genotipului patologic”. Pe teritoriul celui de-al Treilea Reich au funcționat 30-40 de clinici specializate în eutanasierea copiilor ”cu defect”. Una dintre acestea era clinica ”Spiegelgrund” din Viena. Copiii handicapați nu erau omorâți imediat. Mai întâi ei erau supuși unor “experimente” medicale. Medicii naziști îi foloseau drept cobai pentru a cerceta natura unor boli congenitale și a maladiilor ereditare. Odată experimentele terminate, micuții erau uciși. Morți, ei continuau să fie utili cercetătorilor germani. Cadavrele erau disecate atent și studiate. Cele mai ”interesante” erau considerate creierele, care au fost păstrate cu grijă în borcane cu formaldehidă.

După aproape 60 de ani de la moarte, în anul 2002, cadavrele a sute de copii handicapați uciși de naziști au fost în sfârșit înmormântate creștinește la Viena. Micuțele victime fuseseră folosite drept ”cobai” într-o serie de experimente medicale derulate în perioada 1940-1945, la clinica de pediatrie ”Spiegelgrund” din Austria. Ceea ce a șocat opinia publică a fost faptul că victimele de la clinica austriacă ”Spiegelgrund” au continuat să fie tratate ca ”material de studiu” multe decenii după terminarea războiului. Mai precis până în 1998. Investigațiile au scos la iveală și faptul că un reputat neurolog, dr. Heinrich Gross, și-a bazat cercetările revoluționare pe ”banca de creiere” de la ”Spiegelgrund”, unde a fost șeful clinicii în perioada 1941-1943. Alt fost director al clinicii de la ”Spiegelgrund”, dr. Ernst Illing, a fost judecat pentru crime împotriva umanității și a fost executat în 1946, prin spânzurare. Însă, în acea perioadă, dr. Gross se afla în Rusia, ca prizonier de razboi. El s-a întors în Austria abia în 1948, când lucrurile se liniștiseră. Totuși, în 1950, Gross a fost judecat și condamnat la doi ani de închisoare pentru omor din culpă. Dar a ieșit basma curată un an mai târziu, când a câștigat apelul. Apoi s-a apucat și de politică, înscriindu-se în Partidul Socialist. Heinrich Gross a cunoscut o ascensiune profesională demnă de invidiat. Cercetările sale au fost considerate revoluționare. Gross nu dădea însă niciodată detalii despre subiecții pe care își baza cazuistica. Gross a fost decorat în 1966 pentru ”servicii aduse Austriei”.

În 1979, un alt medic, dr. Werner Vogt, l-a acuzat pe Gross că a participat direct la crimele de la clinica ”Spiegelgrund”. Celebrul neurolog a declarat că este victima unei calomnii și l-a dat în judecată pe ”detractor”. Instanța a stabilit, însă, că acuzațiile lui Vogt erau întemeiate. Cu toate acestea, Heinrich Gross și-a văzut liniștit de treabă timp de aproape încă un deceniu. Abia în 1998, în urma unor articole apărute în presa austriacă, procuratura l-a pus, în sfârșit, sub acuzare pe Gross pentru implicarea sa dovedită în uciderea a cel puțin nouă copii. Rolul său în alte sute de cazuri de infanticid nu era clar. Medicul octogenar a fost însă declarat inapt de a apărea în fața unei instanțe, fiind atins de senilitate. A murit în 2005 și a fost înmormântat cu onoruri.

Fără concluzii…

P.S.1: În perioada 1940-1945, la ”Spiegelgrund” au fost uciși cel puțin 789 de minori. În interiorul fostei clinici de la ”Spiegelgrund”, a fost construită o capelă în memoria copiilor uciși aici de către naziști. În incinta ei, au fost expuse borcanele cu formol în care cadavrele micuților au fost păstrate timp de șase decenii.
P.S.2: Susținătorii eutanasiei poate vor medita și la consecințele acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 1 =