Caută
Close this search box.

Doi bărbaţi au fost capturaţi de americani în timpul operaţiunii contra lui al-Baghdadi

Doi bărbaţi au fost capturaţi în cursul raidului american care a dus la uciderea liderului organizaţiei Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat luni şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, relatează AFP.

”Doi bărbaţi au fost capturaţi” în timpul atacului şi ” sunt reţinuţi într-un loc securizat”, a declarat generalul Milley, într-o conferinţă de presă la Pentagon, unde urmează să ofere detalii despre operaţiunea efectuată sâmbătă în nord-vestul Siriei.

”În timp ce asigurau securitatea obiectivului, forţele americane au descoperit că Baghdadi se ascundea într-un tunel, grupul de asalt s-a apropiat de Baghdadi şi s-a oprit când acesta şi-a detonat centura explozivă”, a spus generalul.

Rămăşiţele liderului SI au fost apoi transportate într-un loc sigur pentru a confirma identitatea acestuia prin testarea ADN-ului, a adăugat el, afirmând că tratamentul acestor rămăşiţe a fost făcut în mod adecvat.

Generalul Mark Milley a dat asigurări că operaţiunea a fost efectuată numai de către militari americani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri