Caută
Close this search box.

Extrema dreaptă îşi continuă ascensiunea în Germania, în urma alegerilor regionale din Turingia

Björn Höcke

Extrema dreaptă germană, prin cea mai radicală figură a sa, a înregistrat o nouă ascensiune puternică într-un scrutin regional, care confirmă un recul al partidelor tradiţionale de guvernământ, inclusiv al Uniunii Creştin Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel.

Liderul AfD în Turingia, Björn Höcke, o figură de prim-plan a aripii celei mai de dreapta a mişcării, a fost acuzat de faptul că a pregătit terenul ideologic în vederea faptelor de la Halle, unde s-a evitat cu puţin un masacru într-o sinagogă, prin declaraţiile sale împotriva culturii germane a spăşirii faţă de crimele naziste.

El a catalogat Memorialul Holocaustului de la Berlin drept „un monument al ruşinii”.

Potrivit unor estimări realizate de televiziunea publică, Alternativa pentru Germania (AfD) se clasează, cu 23-24% din voturile exprimate, pe poziţia a doua în alegerile regionale din Turingia, în fosta Germanie de Est comunistă, un scor mai mult decât dublu faţă de cel din alegerile din 2014, devansându-i pe conservatorii lui Merkel.

CDU pierd peste zece puncte procentuale şi obţin aproximativ 22% din voturile exprimate în acest land, pe care l-au dominat odinioară. Acesta este cel mai slab scor pe care l-au înregistrat vreodată în această regiune, de la reunificarea Germaniei în 1990.

Acest scor este cu atât mai notabil pentru AfD, cu cât mişcarea antimigraţie şi eurosceptică l-a obţinut în pofida criticilor care au vizat acest partid, după atentatul antisemit şi xenofob soldat cu doi morţi, comis de către un activist neonazist la Halle, în landul vecin, Saxonia-Anhalt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri