O femeie în vârstă de 35 de ani din localitatea Verneşti, urmărită internaţional pentru trei infracţiuni comise în Austria, vătămare corporală, vătămare corporală gravă şi rezistenţă faţă de autoritatea de stat, a fost prinsă de poliţişti pe raza comunei Breaza, a anunţat vineri Biroul de presă al IPJ Buzău.

Poliţiştii au pus în executare mandatul de aducere emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi după ce persoanei în cauză i s-a adus la cunoştinţă semnalarea introdusă pe numele său în Sistemul Informatic Schengen, aceasta a fost condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde a fost prezentată procurorului competent pentru soluţionarea cauzei, fiind dispusă reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, transmite Agerpres.

„Buzoianca a fost prezentată Curţii de Apel Ploieşti cu propunere de arestare preventivă în vederea predării către autorităţile judiciare din Austria, iar instanţa de judecată a emis împotriva acesteia un mandat de arestare preventivă prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 15 zile”, a precizat IPJ Buzău.

Femeia a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 6 =