Gabriel Liiceanu a demisionat din Grupul pentru Dialog Social, explicându-și gestul într-o scrisoare redactată în termeni foarte duri, din care se înțelege că printre motivele demisiei se numără neînțelegerile cu noul președinte al GDS, Andrei Cornea, dar și o serie de nemulțumiri legate de modul de funcționare al GDS, cum ar fi nerespectarea criteriilor de intrarea în Grup, așa cum au fost ele enunțate de Andrei Pleșu în 2012, relatează G4Media.
Liiceanu lansează, totodată, o rafală de critici dure la adresa senatorului USR, Vlad Alexandrescu, despre care susține că „de la el se va trage destrămarea Grupului” și îl numește „un Dinu Păturică al vremilor noastre” sau „Neo-Păturică”.
Grupul pentru Dialog Social s-a constituit la 31 decembrie 1989 și este prima organizație a societății civile constituită legal după căderea comunismului. ONG-ul și-a propus să apere și să promoveze valorile democrației, libertățile și drepturile omului, iar de-a lungul anilor a fost o voce importantă în semnalarea derapajelor democratice, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane având ca teme conflictele sociale, inițiativele legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.
Iată ce scrie Gabriel Liiceanu:
”Dacă îmi iau totuși din timp pentru a comite rândurile de mai jos, într-un ceas în care timpul a devenit tot mai prețios pentru mine, e pentru că au rămas lucruri nespuse și care merită măcar o dată spuse până la capăt. Ceea ce mi-ați permis să spun vineri la sfârșitul întâlnirii noastre se cere rotunjit și completat.
Am afirmat atunci că supraviețuirea Grupului trebuie judecată după patru criterii: ideologic, administrativ, psihologic și etic. Despre criteriul ideologic a vorbit Horia pe larg la început. Într-adevăr, față de momentul întemeierii GDS și față de prima decadă de existență, astăzi nu ne mai unesc în mod spontan aceleași valori.
Am mai declarat, cu ocazia unei discuții „distante” cu Ionel Vianu în marginea statuii de la Trier că, dacă în ᾽89-᾽90 aș fi știut că urmează să intru într-un Grup în care mi se va explica cândva „importanța culturală” a lui Marx – adică a celui care a instilat în mentalul omenirii URA IMPERSONALĂ și necesitatea exterminării prin vini colective (ceea ce Lenin și urmașii lui de pretutindeni au pus în practică printr-o metodologie a crimei pe categorii umane) –, n-aș fi pus piciorul în GDS.
Dacă nu mă înșală memoria, în același context, Andrei Cornea ne-a explicat că nu putem trece peste o personalitate de asemenea rang, care face parte din marea cultură a Europei. Eu sunt de acord că face, dar face din cultura crimei și a întemeierii ei ideologice. Nu vi se pare ciudat că există oameni care dezvelesc pios „statuia chinezească” (ce bătaie de joc! sub Mao, chinezii au avut la activ 60 de milioane de morți) a unui personaj ce a făcut un rău infinit omenirii și că nu puțini sunt cei ce-o aplaudă?
Despre criteriul administrativ am vorbit pe larg la ședința din 14 mai a.c., reieșind atunci că GDS, în calitate de promotor al legalității și transparenței în România, fusese incapabil să absoarbă propriile lui exigențe în practica sa de funcționare. (Amintesc cu această ocazie că dna avocat Nicoleta Popescu n-a avut niciodată contract de colaborare cu Grupul, ci a răspuns doar unor solicitări pe spețe separate. Prin urmare, ideea de a o face răspunzătoare pentru haosul juridico-administrativ care ne-a însoțit de-a lungul anilor nu are nici o acoperire.)
Nimeni din vechiul comitet director n-a părut să simtă atunci nici măcar furnicătura vreunei căințe. Cu toții, deși se aflau în offside, s-au apărat cu o anume „ferocitate”, care a culminat cu replica memorabilă adresată lui Cristian Preda de Andrei Cornea: „OK, și-acum ce vreți? Să ne tăiați capul?”.
Nu, desigur, dar am fi meritat o explicație cât de mică, Andrei, despre cum de s-a ajuns, de pildă, să-i puneți în brațe cârciumei Macondo toată clădirea sediului nostru din Calea Victoriei. Toată! De fapt doar 95% din suprafața ei, căci camera secretariatului lui Tibi Czink n-a devenit încă bucătărie. (Când abordăm acest subiect, Magda devine nervoasă.)
În sfârșit, una peste alta, să dați toată clădirea, chiar și istorica sală de întâlniri a Grupului, bântuită de fantomele glorioase ale trecutului, înecate acum în miros de ciorbe și fripturi. (Am admirat, și în acest caz, replica plină de înțelepciune a lui Andrei, care ne-a explicat că e mai bine să suportăm parfum de mici decât să stăm cu mâna întinsă la nu știu ce partid. Să sperăm că acum, ales președinte, Andrei va negocia cu Macondo și poate se va îndura de GDS să-i dea sala de întâlniri înapoi.) Evident, tot ce s-a obținut la capătul acestor discuții a fost un soi de ură îndârjită la adresa celui care stârnise discuția.” Cititi textul integral pe G4Media.ro
Un răspuns
Orgolii intelectuale stupide.