Caută
Close this search box.

Gala Premiilor AgentiadeCarte.ro: Gabriela Adameșteanu, Paul Cernat, Marius Oprea și Robert Șerban, scriitorii de top ai anului

Joi, 10 octombrie 2019, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” din București (Calea Victoriei nr.88), a avut loc prima ediție a Galei Premiilor AgențiadeCarte.ro.

Evenimentul a fost sprijinit financiar de Ministerul Culturii și Identității Naționale și înregistrat de Radio România Cultural.

Foto: Agentia de Carte

”Premiem cele mai importante cărți ale anului 2018, cărți pe care AgențiadeCarte.ro le-a promovat, mai întâi, în urma unui sondaj electronic în luna august, iar apoi un juriu a ales câștigătorii. Un proiect care se desfășoară în cadrul celei de a VIII-a ediție a celui mai divers maraton cultural în aer liber: Strada de C’Arte, organizat de Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I” și APLER, cu sprijinul Radio România Cultural. După cum ați ascultat deja în promo-urile de la radio, deja știți cine sunt cei patru premianți. Juriul acestei primei ediții este format din conf.univ.dr.Ioan Cristescu, președintele APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România),  prof.univ.dr. Caius Dobrescu și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Dan Mircea Cipariu.

AgențiadeCarte.ro este un proiect nonprofit realizat de Asociația EURO CULTURART, proiect început acum 10 ani împreună cu artistul vizual Mihai Zgondoiu și scriitoarea Andra Rotaru. Echipa a fost mărită de alți scriitori, critici de teatru sau critici de artă. Este o primă ediție în care au fost zeci de mii de voturi, mai ales la secțiunea Poezie, cu peste 4 mii de voturi. Dacă am fi avut măcar o carte de poezie cu acest tiraj, probabil că altfel ne-am fi situat chiar față de premiul Nobel. În editorialul lui Florin Iaru de pe AgențiadeCarte.ro, puteți citi despre piața de carte din Franța, unde tinerii scriitori au fost publicați anul trecut în aproximativ 5 milioane de exemplare. Am ajuns la concluzia că trebuie să existe un vot popular pe internet, dar și un vot al profesioniștilor literaturii în urma căruia să putem oferi premii. Această ediție are suportul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale. Am invitat în seara aceasta o voce unică pentru spațiul muzical românesc, Maria Răducanu, iar în finalul acestei Gale îi veți auzi într-un duet de poezie și blues pe Robert Șerban și Maria Răducanu. Înainte de a vorbi despre fiecare carte în parte vreau să vă spun că aceste patru cărți premiate au o legătură cu memoria și felul în care memoria ajunge să ne cuprindă sau să ne manipuleze. Aceste cărți, fie că este vorba despre romanul Gabrielei Adameșteanu, sau despre studiul lui Paul Cernat, sau despre cartea cutremurătoare a lui Marius Oprea, sau cartea de poezie a lui Robert Șerban, toate au acest recurs față de alteritatea cu care avem azi acces la memorie”, a declarat Dan Mircea Cipariu, amfitrionul și inițiatorul Galei Premiilor AgențiadeCarte.ro.

”Primul premiu, Cartea de proză a anului 2018, îl acordăm Gabrielei Adameşteanu pentru ”Fontana di Trevi”, Editura Polirom. S-a spus despre această carte că e un roman în cheie politică: Mie mi se pare că această carte este cea mai sensibilă din trilogia pe care o încheie. Aici avem conturată o dimensiune la care avem de reflectat: relația dintre simulare și adulter, două parcursuri dincolo de cheia politică și a memoriei. Gabriela Adameșteanu dovedește o dată în plus subtilități fine de construcție stilistică și epică. Aceste două paralele între simulare și un spirit al adulterului duc de fapt la o comparație între felul în care o formulă psihologică o potențează pe cealaltă. Fără să dezvălui firul epic, vă asigur că veți avea certe delicii de lectură a unei cărți care cu siguranță va intra în canonul literar românesc. O invit la microfonul Radio România Cultural pe Gabriela Adameșteanu”- Dan Mircea Cipariu

Caius Dobrescu a acordat Premiul Cartea de critică literară, istorie literară și teorie literară a anului 2018 lui Paul Cernat pentru ”Vase comunicante. (Inter)feţe ale avangardei româneşti interbelice”, Editura Polirom.

”Aș pleca de la o idee a unui gânditor controversat azi, Mihai Șora, pe care nu îl văd ca pe marele rezistent din piață ci ca pe un om care a produs idei. Una din ele e că moștenirea culturală, dacă o lași așa se mineralizează, devine ceva solid, un balast. În această carte sunt fațete foarte diferite ale modernității. Cu multă inteligență și un stil absolut caracteristic al argumentației perfect argumentate, Paul Cernat ne arată că există multe relații între aceste planuri, ceea ce pare clasat conține multă efervescență culturală. Vase comunicante e o carte importată menită să facă, să comunice în mod benefic părți diferite din zona noastră culturală și din creierul nostru. Mă bucur să fiu cel care anunță acest premiu.”- Caius Dobrescu

Citeste textul integral pe AgentiadeCarte

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri