Caută
Close this search box.

Ghinion cumplit în meciul cu Norvegia. Puncte pulverizate, calificare tot mai iluzorie

Așadar, ghinion masiv. Tricolorii lui Cosmin Contra au fost egalați de norvegieni atunci când deja spectatorii cei mai grăbiți erau în afara stadionului, pe scările de la ieșire, adică în minutul 90 plus 2… Căt de puțin a lipsit să obținem 3 puncte, extrem de prețioase … Așa însă, două puncte s-au pulverizat efectiv în ultimele secunde de joc, când nimeni nu mai credea, după lovitura de cap a lui Alexander Sorloth, ldin pasa lui Mathias Normann. Iar calificarea – sau barajul – sunt din ce în ce mai departe, dacă nu cumva au plecat de tot …

Selecţionatele României şi Norvegiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020 la fotbal.

Alexandru Mitriță a deschis scorul pentru România în partida cu Norvegia, de pe teren propriu, în preliminariile EURO 2020. Golul a venit în minutul 62, după ce George Pușcaș a ratat un penalty la scorul de 0-0.

Norvegia a egalat, cum scriam mai sus. în minutele de prelungire ale partidei.

La meci asistă 29.854 copii şi însoţitori, după cum au anunţat organizatorii, un nou record.

Partida a fost programată să se dispute cu porţile închise ca urmare a sancţiunii dictate de UEFA după incidentele provocate de suporteri la meciurile cu Spania şi Malta, din luna septembrie. Conform regulilor UEFA, la partidele cu porţile închise pot asista copii cu vârsta de până în 14 ani alături de însoţitorii lor.

ROMÂNIA-NORVEGIA. Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că ar fi fericit ca naţionala României să câştige la limită meciul de marţi, cu Norvegia, din preliminariile EURO 2020, precizând că nu are ce să le reproşeze jucătorilor după partida mai slabă din Insulele Feroe, câştigată însă cu 3-0.

„Când nu sunt criticat eu? Contează că echipa a avut o atitudine bună şi rezultatul. Important e că nu s-au dat bătuţi jucătorii. Ce contează că dăm gol în minutul 1 sau minutul 80, până la urmă este un scor de 3-0, eu sunt foarte mulţumit de băieţi, nu am nimic să le reproşez. Criticile au existat şi există în lumea fotbalului tot timpul. Mâine, indiferent de rezultat vor exista critici, chiar dacă vom câştiga. Şi dacă vom câştiga cu 1-0 mâine şi jucăm prost, eu voi fi foarte fericit. De ce vorbim întotdeauna de negativitate? Trebuie să avem încredere în aceşti băieţi, trebuie să le transmitem băieţilor pozitivitate, avem nevoie de asta pentru a ne califica. Eu am mare încredere în ei şi sunt sigur că mâine vor da totul ca să scoată un rezultat pozitiv”, a spus Cosmin Contra.

Reevenind la meciul de marți seara, iată echipele de start

România (4-2-3-1): Ciprian Tatarusanu, Romario Benzar, Ionuț Nedelcearu, Adrian Rus, Nicușor Silviu Bancu, Ciprian Deac, Razvan Marin, Paul Anton, Alexandru Mitrita, Nicolae Stanciu, George Pușcaș

Rezerve: Florin Nita, Ionuț Radu, Vasile Mogos, Alin Dorinel Tosca, Andrei Andonie Burcă, Ianis Hagi, Mihai Cătălin Bordeianu, Dan Nistor, Alexandru Cicâldău, Florinel Coman, Claudiu Keseru, Florin Andone

Norvegia (4-4-2): Rune Jarstein, Omar Elabdellaoui, Even Hovland, Kristoffer Ajer, Haitam Aleesami, Stefan Johansen, Sander Berge, Markus Henriksen, Ole Selnaes, Joshua King, Martin Odegaard

Rezerve: Orjan Nyland, Sondre Rossbach, Birger Meling, Jonas Svensson, Sigurd Rosted, Jakob Glesnes, Fredrik Midtsjo, Mathias Normann, Mohamed Elyounoussi, Tarik Elyounoussi, Bjorn Johnsen, Alexander Sorloth

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri