Rudolph Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, a primit 500.000 de dolari pentru munca efectuată pentru o companie fondată de un om de afaceri arestat preventiv pentru donaţii ilegale făcute campaniei electorale a actualului lider de la Casa Albă, relatează agenția Reuters.

Omul de afaceri Lev Parnas, originar din Ucraina, este un apropiat al lui Giuliani și a fost implicat în eforturile avocatului de investigarea a afacerilor familiei principalului rival politic al lui Trump, fostul vicepreşedinte Joseph Biden, potrivit Mediafax.

Giuliani a declarat pentru Reuters că firma Fraud Guarantee, cofondată de Parnas, a angajat compania sa de consultanță, Giuliani Partners, în august 2018, pentru servicii de asistență juridică privind chestiuni de reglementare.

Procurorii federali „examinează interacțiunile lui Giuliani” cu Parnas și cu un alt asociat al avocatului, Igor Fruman, care a fost, de asemenea, pus sub acuzare pentru finanțarea ilegală a campaniei lui Trump, a declarat duminică o sursă din cadrul autorităților.

Cotidianul The New York Times a relatat săptămâna trecută că Parnas le-a spus asociaților săi că i-a plătit lui Giuliani sute de mii de dolari pentru ceea ce avocatul susține că ar fi fost asistență juridică și în afaceri. Luni, Giuliani a confirmat, pentru prima dată, că suma totală primită s-a ridicat la 500.000 de dolari.

Potrivit unei rechizitoriu, întocmit de procurorii americani, un om de afaceri neidentificat din Rusia a aranjat transferul a 500.000 de dolari din conturi bancare străine într-un cont din SUA, controlat de Fruman, în septembrie și octombrie 2018. Banii au fost folosiți, parțial, de Fruman, Parnas și alți doi indivizi inculpați, pentru obținerea de influență în rândul politicienilor americani, se arată în rechizitoriu.

Giuliani a afirmat că este sigur că banii primiți sunt dintr-o „sursă internă”, dar nu a vrut să precizeze de unde provin.

„Știu, fără vreo îndoială, că sursa de unde provin bani nu este o sursă îndoielnică”, a declarat avocatul într-un interviu pentru Reuters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 5 =