Caută
Close this search box.

Mircea Diaconu: CSAT trebuie să ia măsuri împotriva mafiei pădurilor. VIDEO

mircea diaconu

Candidatul la Președinție Mircea Diaconu propune un embargo de zece ani în privința tăierilor de păduri. El spune la RFI că CSAT ar trebui să ia măsuri, pentru că este o chestiune de siguranță națională.

Mircea Diaconu declară despre mafia pădurilor că ”soluția este una singură: un embargo de zece ani de tăieri, de interzicere a tăierilor. Sigur, cele de igienizare și de lemn de foc, fără discuție că trebuie să funcționeze, e obligatoriu, dar atât. Mafia pădurilor (…) a învățat să fure cu aparența legalității. Aproape că nu ai ce să le faci”.

Mircea Diaconu vorbește despre mafia pădurilor, la minutul 38,15:

El propune un ”embargo de zece ani. Indiferent cum se termină alegerile, asta va fi ținta mea următoare, ca persoană publică, pur și simplu, o să pledez pentru asta, o să încerc, nu știu, o inițiativă cetățenească, orice formă cu putință, o să mă dedic acestui subiect, pentru că este crucial, după părerea mea”.

În opinia candidatului independent susținut de ALDE și Pro România, ”mafia pădurilor este egal cu mafia prostituției, nu e altfel, ca organizare, ca efect negativ, e tot pe acolo. Mă tem că e o chestiune deja de siguranță națională, de risc de țară și CSAT-ul trebuie să ia măsuri de altă natură, de alt nivel”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri