Mircea Dinescu, ce tragedie!

Mircea Dinescu

Maşa Dinescu, unul dintre cei mai apreciaţi traducători ai dramaturgiei ruse, soţia scriitorului Mircea Dinescu, a murit la vârsta de numai 58 de ani, anunţă Teatrul Naţional Bucureşti, potrivit news.ro

„Colectivul Teatrului Naţional Bucureşti anunţă cu tristeţe dispariţia prematură, la numai 58 de ani, a colegei noastre, Maşa Dinescu. A fost şefa Secretariatului literar, o bună cunoscătoare de teatru român şi străin, un om de o mare calitate profesională şi umană”, potrivit mesajului publicat pe pagina de Facebook a TNB.

Provenind din familia intelectualilor Elena Loghinovskaia şi Albert Kovacs, ambii specialişti în literatura rusă, Maşa Dinescu a fost unul dintre cei mai apreciaţi traducători ai dramaturgiei ruse, multe dintre versiunile oferite de ea stând la baza unor spectacole de succes din importante teatre ale ţării.

În prezent, în repertoriul TNB se regăsesc nu mai puţin de cinci spectacole a căror traducere îi aparţine: „Livada de vişini” de A. P. Cehov, r. David Doiashvili, „Revizorul” de N. V. Gogol, regia Felix Alexa, „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa, „Terorism” de fraţii Presniakov, regia Felix Alexa, „UFO” de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop.

În alte teatre, traducerile sale au fost puse în scenă de mari regizori, cum ar fi Andrei Şerban sau Yuri Kordonsky, la Teatrul Bulandra sau la Teatrul Naţional din Cluj.

Incinerarea va avea loc miercuri, la ora 14,00, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *