Caută
Close this search box.

Nici un obstacol în calea deshumării lui Francisco Franco, fostul dictator al Spaniei

francisco franco

Curtea Supremă a Spaniei, care a dat săptămâna trecută undă verde pentru exhumarea lui Francisco Franco din mausoleul său, a înlăturat un ultim obstacol ce putea să pună această exhumare în discuţie, potrivit textului complet al deciziei publicat luni, informează AFP.

Cea mai înaltă instanţă judiciară a ţării a respins marţea trecută recursul înaintat de descendenţii dictatorului pentru a încerca să împiedice exhumarea lui din Valea celor Căzuţi (Valle de los Caidos), mausoleul său situat lângă Madrid.

Această respingere valida decizia guvernului de a-l exhuma pe Franco şi a-l reînhuma în cimitirul mai discret El Pardo, la nord de Madrid, unde este înmormântată soţia lui. Familia dictatorului voia să-l înhumeze în Catedrala Almudena, în centrul capitalei spaniole.

Însă rămânea, cu toate acestea, un obstacol juridic: suspendarea, în urmă cu mai multe luni, de către un judecător administrativ din Madrid a unui permis municipal pentru deschiderea mormântului dictatorului.

În decizia sa de marţea trecută, publicată in extenso luni, Curtea Supremă hotărăşte că un astfel de permis nu este necesar, pentru că nu este vorba de lucrări de anvergură, ci „pur şi simplu de ridicarea pietrei funerare, extragerea rămăşiţelor pământeşti şi repunerea pavimentului original” în catedrala unde este înhumat Franco.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri