Caută
Close this search box.

Nicolae Bănicioiu a postat o fotografie în care e cu doi parlamentari PSD şi comentariul ”Eu zic că totuși trece moțiunea”

nicolae bănicioiu

Doi deputați PSD s-au lăsat fotografiați alături de doi lideri importanți ai Pro România, Ion Mocioalcă și Nicolae Bănicioiu. Acesta din urmă a postat imaginea în care apar deputații social-democrați Horia Nasra și Cornel Itu, imagine însoțită de un comentariu lapidar ”Eu zic că totuși trece moțiunea”.

Cei doi nu apar printre social-democrații despre care există informații că au semnat moțiunea de cenzură depusă în această seară de către opoziție, ceea ce înseamnă că numărul defectorilor din PSD ar putea ajunge la șase. Atât Nasra, cât și Itu sunt deputați de Cluj, acolo unde există tensiuni în organizația PSD, după ce Nasra a fost recent demis de la conducerea filialei.

De altfel, numele celor doi au fost vehiculate imediat după ce opoziția a anunțat că a obținut semnăturile a trei parlamentari PSD și chiar președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a lăsat de înțeles că ar avea nemulțumiri. ”Am vorbit la telefon cu domnul Nasra şi o să vorbesc în continuare. Are supărările dânsului, îi recomand să rămână alături de partidul care l-a descoperit, e tânăr, rămân la părerea că cea mai mare calitate în politică trebuie să fie răbdarea”, declara, joi, Marcel Ciolacu.

Tot joi, Nasra preciza că nu a semnat moțiunea, dar nu-și ascundea nemulțumirea față de politica impusă de actuala conducere a partidului. ”Nu am văzut, primit sau semnat moţiunea, însă consider că în acest moment guvernarea social-democrată poate continua doar într-o nouă alianţă de stânga PSD – Pro România – ALDE, cu o largă majoritate parlamentară! De asemenea, un singur candidat la prezidenţiale este cea mai bună variantă la actualul preşedinte. Cât despre respingerea Rovanei Plumb… cine a propus şi susţinut această nominalizare să-şi asume şi eşecul!”, scria Nasra pe Facebook.

Senatorii Ioan Talpoș și Emanoil Savin, alături de deputații Marius Bota și Mihăiță Găină au semnat moțiunea de cenzură a Opoziției împotriva guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Talpoș și Bota sunt parlamentari PSD, în vreme ce Savin și Găină sunt proaspăt demisionari din formațiunea condusă de Dăncilă. Emanoil Savin a demisionat din PSD săptămâna trecută, în vreme ce Mihăiță Găină a părăsit partidul astăzi.

Opoziția a depus luni, la Parlament, la ora 18:00, moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, document semnat de 237 de senatori și deputați.

Patru parlamentari PSD, doi senatori și doi deputați, au semnat moțiunea de cenzură, a anunțat liderul deputaților PNL, Raluca Turcan.

În total, pe documentul intitulat ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” sunt 237 de semnături de la toate partidele parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri