Sportiva belgiană Marieke Vervoort a murit, marţi, la 40 de ani, fiind eutanasiată, aşa cum şi-a dorit, după o lungă luptă cu o maladie degenerativă a muşchilor.
Eutanasierea este legală în Belgia şi în 2008 Vervoort a semnat actele prin care a permis unui doctor să-i pună capăt zilelor.
Marieke avea în palmares două medalii olimpice. În 2016, sportiva povestea că nu poate dormi nopţi întregi din cauza durerilor şi vrea ca viaţa ei să se termine atunci când decide ea.
Ea a câştigat trei titluri mondiale la atletism în scaun cu rotile.
Dar viaţa Mariekei nu a fost mereu aşa. Totul a început la 14 ani, când o durea piciorul, iar problema s-a extins. La 20 de ani depindea de un scaun cu rotile şi a decis să renunţe la studii. Voia să fie profesoară. Dar diagnosticul era mereu incert, deşi se vorbea de o boală degenerativă incurabilă. Marieke era o persoană activă: „Mereu voia să se joace, să urce în copaci”, spunea Joseph, tatăl ei, care i-a fost alături în vizitele din spital în spital. Dar sportul a ajutat-o, de la baschet, la triatlon, iar apoi la atletism.
„Vreau să mor. Gândul ăsta îmi aduce linişte când simt durere. Nu vreau să fiu o legumă. Oamenii mă văd mereu râzând şi făcând sport… dar nu văd ce e în sufletul meu”, spunea ea.
La Londra, în 2012, a câştigat aurul la 100 şi 200 metri, iar în 2015 a fost campioană mondială la 100, 200 şi 400 metri.
“Sportul mi-a permis să supravieţuiesc bolii incurabile cu care mă lupt de 14 ani. Actele sunt pregătite. Nu vreau biserică, nu vreau prăjituri… Vreau ca la înmormântarea mea fiecare să aibă în mână un pahar de şampanie şi să se gândească la mine. Toată lumea mă vede cu medalia de aur, dar nimeni nu ştie cât de greu este”, a mai spus atunci sportiva.
