Moscova nu dă vina pe preşedintele american Donald Trump pentru că nu reuşeşte să îmbunătăţească relaţiile dintre SUA şi Rusia, o promisiune făcută de liderul de la Casa Albă în timpul campaniei sale electorale, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin într-un interviu acordat unor posturi de televiziune arabe, transmite duminică Reuters.
„Ştim că, inclusiv în timpul precedentei sale campanii electorale, (Trump) s-a pronunţat în favoarea unei normalizări (a relaţiilor SUA-Rusia), dar din nefericire acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată”, a declarat Putin posturilor Al Arabiya, Sky News Arabia şi RT Arabic. „Dar nu avem nicio pretenţie pentru că vedem ce se întâmplă pe scena politică americană”, a adăugat preşedintele rus, potrivit unei transcrieri publicate duminică pe site-ul Kremlinului.
Putin a apreciat că „agenda politică internă” nu-i permite lui Trump să ia măsurile menite să îmbunătăţească substanţial relaţiile bilaterale şi a adăugat că, indiferent de situaţie, Moscova va colabora cu orice administraţie a SUA în măsura în care şi Washingtonul îşi doreşte acest lucru.
Liderul de la Kremlin a reiterat faptul că Rusia are armament capabil să neutralizeze orice fel de ameninţare provenită din locurile de desfăşurare a rachetelor NATO, în Polonia şi România.
„În mod evident, reprezintă o ameninţare pentru noi, deoarece este o încercare de ‘a nivela’ potenţialul nostru nuclear strategic. Este sortită eşecului această încercare, este deja evident”, a insistat Putin.