Caută
Close this search box.

Raed Arafat NU comentează noile imagini din COLECTIV decât după alegerile prezidenţiale

arafat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că îşi va prezenta după comemorarea victimelor de la Colectiv şi după alegerile prezidenţiale punctul de vedere cu privire la înregistrarea video apărută în presă.

Raed Arafat a menţionat că are „răspunsuri concrete la toate întrebările care au fost ridicate”.

„Având în vedere că se apropie comemorarea Colectiv, un moment emoţional major care trebuie respectat, dar şi faptul că se desfăşoară procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României pentru următorii 5 ani, consider că punctul meu de vedere este bine să fie prezentat după aceste evenimente.

Eventualele ieşiri publice din partea mea în aceste zile nu vor face decât să aducă un element perturbator al acestor momente. Vă asigur însă că am răspunsuri concrete la toate întrebările care au fost ridicate şi nu voi ezita să le aduc în faţa opiniei publice”, a scris Arafat, joi, pe Facebook.

El a precizat că, în urma apariţiei în presă a imaginilor, a solicitat colegilor de la ISUBIF si IGSU „să explice şi să răspundă public”, în cadrul unei conferinţe de presă, acuzaţiilor lansate la adresa celor care au intervenit şi a conducerilor celor două instituţii „în ce priveşte presupusă ascundere a imaginilor respective”, potrivit Agerpres.

„Apreciez că informaţiile prezentate de colegii pompieri în cadrul conferinţei de presă sunt realiste şi corect expuse. Ştiu că se aşteaptă să ies personal să explic mai multe aspecte, mai ales că acuzaţiile că aş fi ascuns şi eu imaginile au fost lansate în public şi continuă să fie difuzate, în pofida faptului că şi conducerea IGSU, dar şi domnul Gen. (r) Pop au afirmat că aceste imagini nu mi-au fost date. Cu alte cuvinte, nu puteam să ascund ce nu aveam”, a adăugat Arafat.

Înregistrarea ar fi fost furnizată jurnaliştilor de către un ofiţer de pompieri, care afirmă că imaginile au fost văzute de un mic grup de ofiţeri superiori de la IGSU şi nu au fost date Corpului de control al Guvernului Cioloş, dar nici procurorilor care realizau ancheta în dosarul „Colectiv”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri