Caută
Close this search box.

Scrisoare despre felul în care a fost ALEASĂ, urmărită, răpită și traficată LUIZA

Apar noi informaţii – cel puțin – interesante despre căutările efectuate de Poliţia Română pentru găsirea Alexandrei şi Luizei, după presiunile unchiului Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, care candidează în prezent la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Cosmin Andreica, președinte Sindicatul Polițiștilor Europeni „EUROPOL”, a vorbit la România TV despre acţiunile pe care Poliţia Română le întreprinde pentru găsirea Alexandrei şi Luizei. Recent, Cumpănaşu spunea că fetele sunt căutate de Europol și Interpol, motiv pentru care Alexandra nu ar fi declarată moartă.

„A 2-a zi după dispariția Alexandrei s au dat în urmărire națională și internațională. După darea în urmărire națională fetele au fost date în consemn la frontieră. Şi în momentul de față în bazele noastre sunt persoane dispărute. Toți colegii și forțele de ordine din toate țările sunt în căutarea fetelor și au în evidenţele lor detaliile referitoare la cele 2 fete. La momentul respectiv s-au îndeplinit formalitățile necesare pentru că fetele să fie date în urmărire internațională. Căutările sunt realizate de colegii din teren, de ordine publică, rutieră. Toți au acces la bază și știu ce persoane sunt căutate pe teritoriul României. În momentul în care vorbim de o trecere la frontieră polițiștii trebuie să caute în interiorul mășinii. Mă îndoiesc că nu verifică portbagajul în situația dată”, a spus preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europeni EUROPOL la România TV.

Recent, o scrisoare anonimă răstoarnă ancheta din Caracal. Dezvăluirile unui martor din zona Caracalului, trimise familiei Luizei, descriu cum Gheorghe Dincă o fila pe tânără.

„Vă trimit prezenta anonimă și vreau să vă dau detalii despre nepoata dumneavostră. A fost Dincă de mai multe ori la numitul Arete acasă – fiul lui Nicu Butoi din comuna Radomir. A văzut-o pe Luiza, i-a plăcut cum arată și au pus la cale amândoi să o ia pe Luiza pentru că are doi boșorogi acasă și nu are cine să umble după ea – sunt spusele lui Arete lui Gheorghe Dincă. Au urmărit-o mai multe luni de zile până au luat-o la ocazie”, se arată în scrisoarea citată de România TV.

Anonimul mai descrie în scrisoare cum ar fi procedat Gheorghe Dincă cu răpirea Luizei. Potrivit martorului din scrisoare, Luiza ar fi fost scoasa din casa prin spatele casei, atunci Dinca nu era acasa. Potrivit anonimului a fost scoasa de fiul lui Dinca şi un amic al acesuia. Este vorba despre un barbat din satul Radomir. După ce a fost scoasa din Caracal, fata a fost mutata din masina fiului lui Dinca, era somnoroasa. Apoi s-au indreptat spre Arad.

Martorul dezvăluie și cum Gheorghe Dincă a înscenat moartea Luizei și cum a plantat probele cheie. Potrivit martotului anonim, printre complicii la planul monstrului din Caracal se află și Nicușor Oacă.

„Osemintele care au fost în lizieră au fost luate din Marotinu, zis Galeș, din cimitirul din marginea pădurii. Femeia care era moartă avea vârsta de 22 de ani. Oasele au fost luate tot de Arete și Pițuru arse la stână și duse de toți trei (Oacă, Arete și Pițuru). Decedată de 6 ani. Rog a cere vechimea oaselor.”, se mai arată în scrisoare.

Avocatul familiei Luizei este rezervat în privința scrisorii. Însă admite că informaţiile trebuie verificate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri