Senatul nu a dezbătut şi votat în timp util proiectul de lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin care se va reglementa și circulația cu trotinetele electrice, astfel că acesta a fost adoptat tacit vineri, scrie romaniatv.net. Urmează ca proiectul să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
În lege este propusă o definiție a trotinetei electrice: “vehicul cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”. În prezent, trotinetele electrice care depăşesc 25 km/oră intră în categoria mopedelor, pentru care este nevoie de un carnet de conducere categoria AM. Prin această reglementare, trotinetele electrice vor fi încadrate într-o nouă categorie de vehicule, iar pentru utilizarea lor nu va fi nevoie de carnet de conducere.
Totodată, trotinetele electrice vor trebui echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Altfel, circulația acestora pe timpul nopții va fi interzisă. O altă obligație pe care o vor avea cei care le utilizează va fi de a circula numai pe pistele de biciclete dacă drumul respectiv este prevăzut cu așa ceva.