Caută
Close this search box.

UDMR: Guvernul condus de Ludovic Orban este riscant

Hunor Kelemen

Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunțat vineri că, în cadrul consultărilor cu Klaus Iohannis, i-a propus acestuia trei variante de premier care să conducă viitorul Guvern. De asemenea, Kelemen Hunor i-a luat  peste picior pe liberali pentru varianta unui guvern condus de Ludovic Orban sprijinit de PSD.  

Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunțat vineri că a propus trei variante de premier care să conducă viitorul Guvern.

„Prima opțiune este un premier din UDMR. Nu am făcut o nominalizare, fiindcă nu vrem să facem o nominalizare până când nu vedem ce crede și președintele Iohannis, în jurul căruia se formează un guvern.

A doua opțiune, un premier independent, nu tehnocrat, din zona fiscală, bancară, financiară, care va avea un guvern politic de condus, susținut de partidele din Opoziție”,

În cazul ultimei variante, a unui guvern condus de Ludovic Orban, liderul UDMR a invocat riscurile unui astfel de executiv în anii ce urmează”, a mai declarat Kelemen după consultările de la Cotroceni.

„Ultima soluție de rezervă, un guvern condus de președintele PNL, Ludovic Orban, dar acolo am înțeles că nu mai este nevoie de noi.

PSD a și anunțat că dacă Ludovic Orban promite că nu taie salariile și pensiile, PSD votează.

Deci deja PNL are deja majoritate cu PSD pentru un guvern condus de Orban.

Riscurile unui astfel de guvern PNL sunt următoarele: toată lumea va încerca dinții pe acest guvern, atât USR, cât și Pro România și toți și se uzează (…) și riscurile să piardă alegerile de centru-dreapta, să nu avem un guvern de centru-dreapta anul viitor, după alegerile parlamentare. Și noi am dori un guvern de centru-dreapta în anii care urmează”, a spus liderul UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri