Caută
Close this search box.

Veşti proaste pentru românii care au CENTRALE TERMICE pe gaze

Românii care au centrale termice de apartament trebuie să se aștepte la cheltuieli foarte mari în această iarnă. Specialiștii nu au estimări foarte bune pentru lunile cu mare consum de gaze.

Preţul gazelor din România va continua să fie mai mare decât cel de pe pieţele europene şi în primul trimestru al anului 2020, a afirmat Aura Săbăduş expert în domeniul gazelor în cadrul publicaţiei de profil ICIS Londra, în cadrul unei conferinţe de profil.

„Începând cu luna mai, preţul gazelor pe piaţa din România a fost mai mare decât cel de pe pieţele internaţionale cu 9 euro pe MWh, în medie. Până şi preţul reglementat, cel care se doreşte a fi mic, populist, a fost mai mare decât cel de pe bursele europene,” a precizat Săbăduş, prezentă la conferinţa „Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului”, organizată de publicaţia Financial Intelligence.

Veste proastă pentru români! Preţul gazelor va exploda în această iarnă 

Potrivit acesteia, tendinţa preţurilor va fi de scădere în Europa, odată cu punerea în funcţiune, în următoarea perioada, a mai multor terminale de gaze lichefiate. „Aceste gaze lichefiate vor pătrunde până inima Europei”, a arătat ea.

Expertul ICIS a mai spus că, pentru primul trimestru al anului viitor, preţul pe Bursa Română de Mărfuri este de 25 de euro pe MWh, iar, pentru bursele din Olanda şi Viena, cotaţiile sunt de circa 20 de euro pe MWh, de unde rezultă că gazele româneşti vor continua să fie mai scumpe şi în această iarnă cu circa 5 euro pe MWh.

În opinia Aurei Săbăduş, principalul risc pentru această iarnă pe piaţa gazelor din România este cel politic, urmat de condiţiile meteo, de lipsa capacităţii de interconectare, incertutudinile legislative şi producţia locală insuficientă.

Preţul gazelor româneşti tranzacţionate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a ajuns în luna august la 106,8 lei pe MWh, în timp ce gazele tranzacţionate la Viena s-au ieftinit până la 56,2 de lei pe MWh, potrivit ultimelor date ale operatorului bursier BRM, analizate de Agerpres.

Taxa de poluare pentru centrale, lovitură grea pentru milioane de români. Ce spune ANRE 

De la începutul anului, preţul gazelor autohtone a fost în creştere, în timp ce indicele de la bursa din Viena (CEGH Front Month Index) a scăzut constant.

Astfel, în ianuarie, gazele româneşti costau la bursa de la Bucureşti 92 de lei pe MWh şi au ajuns în mai şi iunie la 101 lei, urcând la 105 lei în iulie şi 106,8 lei în august.

În acelaşi timp, gazele tranzacţionate la Viena au început anul la 122 de lei pe MWh şi au scăzut la 81 de lei în mai, 76 de lei în iunie, 63 de lei în iulie şi 56 de lei în august. Acesta este şi trendul normal, întrucât iarna consumul este mare şi preţurile cresc, iar în lunile de vară se înregistrează cele mai mici cotaţii.

În România, însă, piaţa a fost dată peste cap de OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018, care prevedea plafonarea la 68 de lei/MWh a gazelor de producţie internă timp de trei ani. Aceasta deşi piaţa fusese complet liberalizată încă din 2017.

Ulterior, actul normativ a fost modificat de OUG 19/2019, rămânând plafonate doar preţul gazelor româneşti pentru populaţie şi termocentrale, începând cu 1 mai 2019. Acest lucru a dus la scumpirea gazelor tranzacţionate pe bursă, destinate consumatorilor industriali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri