Caută
Close this search box.

Victor Negrescu îşi cere scuze pentru comportamentul mârlănesc al unui coleg de partid

Vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, a ținut să-și ceară scuze pentru gestul făcut de colegul său de partid, Eugen Teodorovici, care după moțiune a jignit o jurnalistă.

Și Viorica Dăncilă, premierul demis, s-a declarat convinsă că ministrul său de finanțe își va cere scuze. De la Eugen Teodorovici nu a venit încă nicio reacție, deși au trecut aproape 48 de ore de la incidentul pentru care a fost extrem de criticat, după ce înregistrarea s-a viralizat pe rețelele sociale.

„Vreau să îmi cer scuze, în numele colegilor mei, pentru evenimentele care s-au întâmplat ieri și gestul care n-ar trebui să se întâmple vizavi de jurnaliștii din România și de o doamnă jurnalist din România. Eu cred că noi ca partid social-democrat, noi tot timpul am susținut ideea aceasta a libertății presei și a egalității de gen și trebuie să fim mai prudenți.

Știu că lumea e supărată, că lumea e dezamăgită, că lumea și-ar fi dorit mai mult, dar dincolo de aceste chestii, trebuie să ne păstrăm calmul și să fim decenți și eu sper ca din ceea ce s-a întâmplat să învățăm o lecție și-mi cer scuze în sensul acesta în numele tuturor colegilor pentru cele întâmplate”, a spus Victor Negrescu.

Întrebat dacă va cere sancțiuni împotriva lui Eugen Teodorovici, Victor Negrescu a spus: „Eu cred că aici e vorba de discuții și de comportamentul fiecăruia. El trebuie să spună, poate va ieși acum și-și va cere scuze, e problema lui. Eu am simțit acest lucru pentru că nu aș vrea să se pună o etichetă pe PSD în acest sens”.

La rândul său, Viorica Dăncilă, liderul PSD, a fost întrebată despre incidentul cu Eugen Teodorovici. A spus că nu știe despre ce e vorba, nu a văzut, dar ultimul lucru pe care îl acceptă este jignirea unei femei.

„Am luat eu destule, am avut destul jigniri la adresa mea ca să pot să încurajez acest lucru. Dacă dl Teodorovici a jignit, eu sunt convinsă că își va cere scuze”, a spus Viorica Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri