Caută
Close this search box.

VIDEO 12 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

Luni, Biserica Ortodoxă Română a marcat prin rugăciune împlinirea a 12 de ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel.

Cu acest prilej, în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit Sfânta Liturghie, la care au participat membrii Sfântului Sinod, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu colaboratorii lor, reprezentanţi ai autorităților centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice și culturale româneşti

Cu acest prilej Patriarhul Daniel le-a urat participanților la momentul festiv  să primească de la Dumnezeu „bucuria rodirii”.

„Singura bucurie adevărată din lumea aceasta este bucuria rodirii, care vine din osteneală” a spus Preafericitul Patriarh Daniel.

„Să continuăm lucrările bune începute pentru că numai împreună putem să păstrăm Duhul comuniunii, Duhul Sfânt care ne împărtășește iubirea Preasfintei Treimi”, le-a spus la finalul slujbelor Întâistătătorul BOR ierarhilor prezenți, clericilor, reprezentanţilor autorităților centrale şi locale, personalităţilor vieţii publice și culturale româneşti.

Despre „bucuria rodirii” la aniversarea a 12 ani de patriarhat a vorbit și Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos după slujba de Te Deum.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat realizările Bisericii sub coordonarea Patriarhului Daniel.
Între proiectele importante, ierarhul a menționat construirea Catedralei Naționale, înființarea Centrului de Presă Basilica, înființarea de eparhii și parohii noi în diaspora, activitățile social-filantropice.

Catedrala Națională  pe care arhiepiscopul Dunării de Jos a numito„un pridvor al cerului pe pământul românesc”  are o dublă ,,misie și semnificație”: „Catedrala unității de credință păstorită de Întâiul Apostol Andrei și Catedrala-memorial pentru jertfele de-a lungul timpului pentru unitatea și demnitatea poporului român”, a subliniat acesta.

Privitor la Centrul de Presă Basilica, Arhiepiscopul Dunării de Jos a spus că este „o prelungire a Casei lui Dumnezeu, un mod de a prelungi eclesiologia, slujirea liturgică, slujirea educațională, slujirea culturală și slujirea social-filantropică” în casele oamenilor.

IPS Casian  a făcut referire și la întocmirea Noului Statut de organizare și funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, dezvoltarea evenimentului „Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși”, numeroasele pelerinaje, aduceri de sfinte moaște în țară și întâlniri istorice pe care Patriarhul Daniel le a făcut.

Privitor la activitatea Bisericii în Diaspora, Părintele Arhiepiscop a evidențiat faptul că cele aproape 1000 de parohii sunt „centre de cultură, de spiritualitate și de dor ostoit, unde tineri intelectuali lângă vlădicii noștri de excepție, lângă harnicii noștri preoți din diaspora au făcut o punte de har pentru totdeauna între românii de acasă și de pretutindeni”.
Preafericitul Părinte Patriarh i-a mulțumit Arhiepiscopului Casian pentru „cuvintele călduroase” și a subliniat faptul că „este datoria noastră să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate”, motivând celebrarea aniversării de luni prin comuniune euharistică.
Un moment emoționant a fost cel în care doi copii i-au adus Preafericirii Sale flori, urându-i „Să ne trăiești Părinte Patriarh!”.
În continuarea evenimentului  aniversar desfășurat  în Sala „Europa Christiana” de la Palatul Patriarhiei, au fost prezentate mesaje de felicitare din partea reprezentanților autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum și din partea altor instituţii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri