Caută
Close this search box.

VIDEO. Hagi îl face praf pe Contra. ”Ne batem joc, tăvălim numărul 10”. Guriță, AI AUZIT de Pele și Maradona?

Se pare că, din nefericire pentru noi, selecționerul Contra nu prea are treabă cu istoria fotbalului și nici habar nu are de ceea ce înseamnă numărul 10 în sportul-rege. Număr purtat mai toată viața lor de, spre exemplu, Pele și Maradona. Mai vreți și alte exemple ?…

Dar o fi auzit Guriță Contra de Pele și Maradona, o fi știind că au jucat cu nr.10 și au adus vreo 4 titluri mondiale echipelor lor naționale?

Greu, greu cu capul la națională și, în general, la federația lui Burleanu, care ne mai cadorisește, iată, cu o NECALIFICARE la un turneu final de importanță excepțională, turneul final al Campionatului European 2020, la care, culmea, ne mai numărăm și între organizatori

În aceste condiții, în mod firesc, antrenorul formației FC Viitorul, Gică Hagi, i-a transmis un mesaj pe cât de clar, pe atât de dur selecționerului echipei naționale a României, Cosmin Contra, cu privire la tricoul cu numărul 10. ”Regele” este nemulțumit, aproape furios, de faptul că jucătorii care poartă acest număr nu se ridică NICI PE DEPARTE la valoarea cerută.

”Numărul 10 al naționalei nu poate juca doar 10 minute. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar e o realitate. Le cer mai mult respect celor care decid. E un detaliu mic, care te poate face mare. Să sperăm că ne vom mândri într-o zi cu un număr 10 puternic, să fie inteligent, să aibă personalitate și să riște. Îmi doresc ca echipa națională să aibă decar. Pentru mine e fundamental. Ați văzut că la clubul meu fac decari. E părerea mea, a lui Dobrin, a lui Balaci. E grav, foarte grav. Nu se poate negocia asta. Eu zic că am spus ceva bun, care o să facă bine României pe viitor”, a fost mesajul lui Gică Hagi pentru Cosmin Contra.

”Ianis a luat numărul 10?! Nu știu ce înseamnă a luat! Un tricou se muncește, se face, a jucat cu numărul 10! Ianis s-a identificat cu numărul 10 la echipa de club. De mic a jucat, a ajuns la echipa mare, la echipa U21, a contribuit la cea mai mare performanță din ultimii ani. Cine a fost numărul 10 la Euro? Eu cred că e o logică, nu e nevoie să vorbim despre aceste lucruri care sunt logice și care vin pentru că fiecare tânăr crește. Este un băiat tânăr, face pașii lui, crește, trebuie să fim lângă ei”, a mai spus ”Regele” într-o conferință de presă.

 ”Trebuie să avem un număr 10 adevărat, nu să fie rezervă”

”Vrem să ajungem din nou la nivelul înalt, să avem un număr 10 adevărat, puternic, mare, care să poarte tricoul naționalei și care să poarte tricoul mereu, nu să fie rezervă. Asta e supărarea mea cea mai mare. Rog mai mult respect față de numărul 10, pentru că el are un rol important, trebuie să aibă personalitate, trebuie să decidă meciuri, numărul 10 a fost purtat de cei mai mari fotbaliști din România”, a continua Hagi.

”Am văzut la convocarea naționalei că s-a schimbat tricoul de la unul la altul. Mai mult respect pentru acel număr! Ne batem joc de un rol important în fotbal. Până nu vom avea acel număr 10 acolo, va fi greu să facem performanță. Nu se poate ca acel tricou să fie schimbat de la o convocare la alta. Din păcate, am ajuns și aici în fotbalul românesc. Dacă ajungem să-l tăvălim așa cum a ajuns să fie tăvălit… Unde vrem să ajungem? Unde, domnilor? Dacă nu ai numărul 10, nu ai cum să fii mare”, a încheiat Hagi.

Ianis Hagi a purtat tricoul la meciurile României cu Insulele Feroe și Norvegia, dar nu a jucat decât la Torshavn, unde nu a avut timpul și nici mediul necesar să-și poată emonstra valoarea cunoscută. Gică Hagi a mai vorbit despre numărul 10 de la prima reprezentativă și în urmă cu o săptămână. Video Youtube

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri