Caută
Close this search box.

VIDEO Interes politic zero: Moțiunea de cenzură, citită într-un Parlament aproape gol

Viorica Dăncilă

Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă – intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” – a fost citită în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dezbaterea și votul vor avea loc peste o săptămână. 

Lipsa de interes este atmosfera de la citirea moțiunii, într-un Parlament aproape gol.

Documentul moțiunii a fost citit de liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, iar în sală au fost doar 128 de parlamentari.

Președintele de ședință, Teodor Meleșcanu, a afirmat că din totalul de 465 de parlamentari și-au înregistrat prezența doar 128.

Moţiunea de cenzură – intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”- a fost depusă marţi de Opoziţie. Miercuri a avut loc o şedinţă de plen comun în care ar fi urmat să se citească moţiunea, iar PSD voia să împingă votul sâmbătă. Calendarul citirii și dezbaterii moțiunii de cenzură, impus dimineață de PSD în Birourile Permanente, a fost respins însă la vot, în plen, cu 194 de voturi. „Matematic, PSD a pierdut majoritatea, nu s-a aprobat ordinea de zi”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, la finalul ședinței în care parlamentarii opoziției au scandat „Demisia”.

Prin urmare, ședinţa de plen a fost suspendată iar Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au reunit din nou, pentru a doua oară în aceeaşi zi, şi au stabilit un alt calendar al moţiunii de cenzură – să fie citită într-un plen reunit joi, de la ora 10.00, iar dezbaterea și votul să aibă loc joia viitoare, tot de la ora 10.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri