Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc este sărbătorită în România în prima duminică a lunii octombrie, respectiv la 6 octombrie anul acesta, fiind instituită prin Legea nr. 79/2019, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 24 aprilie 2019.

Legea prevede posibilitatea organizării de către autorităţile publice centrale, locale sau de alte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice, de programe şi manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi de a promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale, potrivit Agerpres.

În acest sens, autorităţile centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate. De asemenea, legea stabileşte şi definiţia vinului românesc: „În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”.

Proiectul legislativ a fost semnat de 19 parlamentari (18 de la PSD şi unul neafiliat), cu propunerea de a celebra această zi la data de 15 septembrie, apropiată de sărbătoarea Sfântului Cuvios Eufrosin bucătarul, pomenit an de an la 11 septembrie. Iniţiatorii menţionează, în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro, că stabilirea unei zile care să celebreze „bogăţia de gusturi şi tradiţii româneşti” este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi pentru a le face cunoscute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 6 =