Este foarte posibil ca Sântandrei să fi fost o mare divinitate geto-daca peste care creştinii să îl fi suprapus pe Sfântul Apostol Andrei cel Intâi chemat, cel care a început creştinarea dacilor, ocrotitorul României de astăzi, aşa cum susţin majoritatea specialiştilor în etnografie. Conform cercetătorului Ion Ghinoiu, numele şi data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei trebuie să se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului.

Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Sântandrei (29 – 30 noiembrie) şi ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, păstrează însă numeroase urme precreştine.

Profesorul Ion Ghinoiu spune că până la începutul secolului al XX-lea se organizau în Colinele Tutovei, în noaptea de Sântandrei, petreceri de pomină ale tinerilor, asemănătoare cu Revelionul. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a moroilor şi strigoilor, tinerii camuflau şi ungeau cu zeamă de usturoi ferestrele şi uşile casei unde se desfăşura petrecerea înainte de lăsatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, când strigoii vii (oamenii care se nasc cu coadă – o vertebră în plus, din legături incestuoase etc.) îşi părăsesc trupurile fără vrerea lor, iar strigoii morţi ies din sicrie, morminte şi cimitire pentru a provoca suferinţe oamenilor, pocesc şi sug sângele celor vii, leagă sau iau puterea bărbaţilor, strică taurii, fură sporul vitelor, se joacă cu lupii şi urşii etc.

“Revelionul” din noaptea de 29 spre 30 noimebrie

În acest timp, petrecerea tinerilor în vatra satului, numită şi Păzitul  Usturoiului, era în toi.  Fetele aduceau câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată pentru a fi păzite de o bătrână la lumina lumânării. Complet izolaţi de lumea din afară, stăpânită de forţele malefice, tinerii se distrau, cântau, jucau, beau, adesea peste măsură, mâncau, glumeau, ca la un adevărat Revelion. Amintim că această izbucnire de bucurie se desfăşura în chiar postul Naşterii Domnului (Postul Crăciunului). Dimineaţa, pe lumina zilei, tinerii ieşeau în curtea casei unde covata cu usturoi era jucată în mijlocul horei de un flăcău. Se împărţea usturoiul şi, în mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Începea un nou an. Usturoiul privegheat se păstra ca ceva sfânt, la icoană, şi se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor şi descântecelor etc.

Bocetul Andreiului din Transnistria

La cei vechi, moartea şi renaşterea divinităţii adorate şi deci a timpului anual cu care aceasta se confundă, era substituită de un sacrificiu sacru (pom, animal, pasăre, sau a unui obiect însufleţit simbolic). Un obicei care atestă suprapunerea sărbătorii creştine a Apostolului Andrei peste Anul Nou dacic este obiceiul atestat la românii din Transnistria numit Bocetul Andreiului. Fetele, după confecţionarea unei păpuşi din cârpe, numita Andreiu, substitut al anului vechi, o aşezau pe laviţă (pat) ca pe un mort şi o jeleau. Lipseşte marele sacrificiu, jertfa rituală a animalului care personifică divinitatea, specifică oricărui început de an. Este posibil ca una din tradiţiile care a migrat din toamnă, de la Anul Nou dacic la Anul Nou contemporan, celebrat la solstitiul de iarnă, să fi fost sacrificiul porcului. De altfel, unul din numele purtate de lup în zilele lui de celebrare, gadineţ, în special la Filipi când începe împerecherea pentru înmulţire, este purtat şi de porcul tânăr, numit popular şi godin, godineţ.

Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi punerea în mişcare a haitelor de lupi sunt semne evidente de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorează neîncetat, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creaţiei.

Pentru ca să nu se poată apropia de case, oamenii, – e grija gospodinelor mai ales -, mănâncă usturoi în această seară, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, în piept, pe spate şi pe la încheieturile trupului. La casă se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea să intre sau să se uite în casă, făcându-se semnul crucii şi tot astfel urmează şi la uşă şi horn, pe unde de asemenea ea crede că strigoii pot intra în casă.

Aflarea ursitei şi a norocului

Ca la orice început de an, prisoseau practicile magice de aflare a ursitei, adică a viitorului soţ. Fata de măritat prepara o „Turtucă de Andrei”, turtiţă subţire din făină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un căţel de usturoi privegheat într-un cocoloş de aluat. După modul cum încolţea şi crestea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale. Tot în noaptea de Sf. Andrei, se pune şi acum la încolţit, în Muntenia, câte un pumn de grâu pentru fiecare membru al familiei. Cum îi creşte grâul, aşa îi va merge anul, fiecăruia…

Timpul era însă favorabil şi pentru observaţii meteorologice si astronomice. Unii bătrâni, neştiutori de carte dar „cititori” în stele, observau cerul în noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei şi noroceau anul, prevestind dacă va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dacă va fi pace sau război etc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =