Caută
Close this search box.

9 noiembrie, Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului Citeste mai mult: adev.ro/q0ov5a

În fiecare an, la data de 9 noiembrie, este marcată Ziua internaţională de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului. În acest sens, reţeaua europeană UNITED organizează o campanie europeană pentru a protesta împotriva fascismului şi antisemitismului.

Reţeaua europeană UNITED, care luptă împotriva naţionalismului, rasismului, fascismului şi susţine migranţii şi refugiaţii, organizează o campanie la nivelul Europei pentru comemorarea trecutului şi pentru a protesta faţă de formele contemporane de fascism şi antisemitism.

Numeroase organizaţii vor participa la organizarea de concerte sau conferinţe, la trimiterea de scrisori de protest către strategii politici sau la găsirea unor modalităţi de exprimare a opiniilor cetăţenilor pentru combaterea fascismului şi antisemitismului.  Reţeaua UNITED este susţinută de peste 560 de organizaţii din 48 de state europene.

În urma preluării puterii de către nazişti în Germania, în 1933, evreii au fost supuşi unui tratament discriminatoriu, însoţit de acte de violenţă. În data de 9 noiembrie 1938, a fost declanşat un pogrom împotriva evreilor pe tot cuprinsul Germaniei naziste, moment care a intrat în istorie sub denumirea de „Kristallnacht” („Noaptea de cristal”). Declanşat la Berlin, pogromul a fost organizat de trupele de intervenţie rapidă ale liderului nazist Adolf Hitler. Pe teritoriul Germaniei naziste au fost incendiate sinagogi, au fost sparte geamurile magazinelor evreieşti, cioburile de cristal fiind împrăştiate pe străzi. Numeroşi evrei au fost agresaţi fizic, alţii ucişi, iar peste 30.000 au fost trimişi în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen, Buchenwald, Birkenau sau Auschwitz.

La 10 octombrie 2005, a fost inaugurat, la Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”. Principalul obiect de activitate al institutului îl constituie cercetarea şi analizarea fenomenului Holocaustului, prin identificarea şi conservarea documentelor, publicaţiilor, din ţară şi din străinătate, privind Holocaustul şi constituirea unui depozit pentru păstrarea acestora, ca mărturii ale memoriei istorice a secolului al XX-lea. La 8 octombrie 2009, a fost inaugurat în capitală Memorialul Victimelor Holocaustului în România, un ansamblu aflat la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani din Capitală. Ansamblul cuprinde o incintă memorială, două instalaţii cu pietre de mormânt desacralizate din cimitirele din Odessa şi Bucureşti, precum şi cinci sculpturi amplasate în jurul incintei centrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri