Caută
Close this search box.

Cazul Caracal, anunţ şocant făcut de Cumpănaşu! Luiza Melencu ar fi fost găsită

Luiza Melencu, adolescenta pe care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o în această vară, alături de Alexandra Măceșanu, ar fi în viață.

Anunțul șocant a fost făcut cu puțin timp în urmă, vineri seara. Cel care a venit cu un filmuleţ drept dovadă este Alexandru Cumpănaşu, candidat la prezidenţiale.

Totul este pus sub semnul întrebării, fiind ultima seară de campanie înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică, 10 noiembrie.

Familia adolescentei de 18 ani se află în stare de șoc după ce a aflat că Luiza ar fi în viaţă. Alexandru Cumpănașu le-ar  fi arătat o înregistrare cu Luiza Melencu, aflată în Italia.

Monica Melencu, mama tinerei care a fost văzută ultima oară în luna aprilie, a confirmat totul, într-o intervenție la un post de televiziune, potrivit playtech.ro.

”Ne-a contactat domnul Alexandru Cumpănașu, ne-a arătat un filmuleț. Sunt trăsături asemănătoare. Un pic de dificultate la nas. Deci nu știu cât este de adevărat, dar nu cred că mai e cum a plecat de acasă. Asta suntem convinși.

Este vopsită în negru. Nu prea se vede clar filmulețul. Se oprește o mașină cu doi bărbați lângă ea și o întreabă cât este tariful. Ea spune că 30 de euro. Fiica mea știe să vorbească și italiană.

Unul dintre bărbați a întrebat-o: nu ești fata care e dispărută și o arată mereu la televizor? Asemănări are. Am rămas fără cuvinte. Suntem ruinați”, a declarat Monica Melencu, la România TV, într-o intervenție în direct.

Înregistrea video a fost urmărită cu atenție și de către bunicul Luizei.

”După ce ni s-a arătat eu pot să fac afirmația că e Luiza în persoană. Doar cu mici schimbări. În rest seamănă perfect cu Luiza”, susține Iordache Melencu, potrivit știripesurse.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri