Caută
Close this search box.

Cazuri scandaloase. Cum sunt folosiți pensionarii în manipulările anti-PSD din campanie

psd
Preşedintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, a declarat că o parte dintre angajații Poștei Române se implică în campania electorală alături de PSD. Apropiați ai primarilor social-democrați din județ, aceștia răspândesc informații false potrivit cărora „nu vor mai fi bani de pensii dacă votează PNL“.

Senatorul liberal a dat ca exemplu trei comune din județul Vrancea unde i-ar fi fost semnalate asemenea cazuri, Tătăranu, Vintileasca și Bolotești – localitate pe raza căreia își are locuința și președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan.

„Poştaşii care sunt apropiaţi de primarii PSD se duc la bătrânii din comună şi le spun că nu vor mai fi bani dacă votează PNL, că nu se vor mai da pensiile. La Boloteşti avem consilier local PSD care este poştaş. Nu facem nicio referire la funcţia eligibilă, ci la activitatea profesională. Nu poţi, ca poştaş, să te duci şi să spui oamenilor că guvernul PNL taie pensiile, că nu or să mai fie bani sau că nu se vor mai face diverse lucruri“, a declarat senatorul Cătălin Toma. El a precizat că a informat deja conducerea Poștei Române în legătură cu aceste aspecte și a solicitat măsuri pentru ca poștașii să nu mai răspândească știri false.

În același context, al campaniei electorale, un număr de 17.000 de pensionari din județul Dolj s-au trezit cu mai puţini bani în conturi, după ce un funcționar CEC Bank ar fi făcut o plată eronată, încurcând un fişier informatic. Respectivul ar fi virat pensiile în cuantumul aferent lunii august, nicidecum la nivelul aferent lunii noiembrie.

Profitând de situație, liberalii au acuzat PSD și pe Olguța Vasilescu că s-ar fi folosit de gafa funcționarului pentru răspândi știri false. Deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, a reacţionat pe Faceboook după ce 17.000 de pensionari din judeţ s-au trezit miercuri cu pensiile diminuate pe cardurile CEC Bank:

„La ordinul Olguței, în Dolj s-au tăiat pensiile. PSD-ul lasă în urmă mine îngropate. De la instalarea guvernului Orban, Olguța tot spune că liberalii vor să taie pensiile. Ieri CEC s-a conformat acestui ordin venit de la Olguța și aproape 17.000 de oameni din Dolj au primit pensiile diminuate cu 200 de lei. Când scandalul a devenit prea mare au invocat o eroare de calcul. În realitate pesediștii din structurile din teritoriu au ordin să boicoteze prin orice mijloace activitatea guvernului“.

Replica Olguței Vasilescu a venit tot pe Facebook: „Câți nebuni produc la hectar cei de la PNL? Ora si nebunul! V-ați incurcat la guvernare și acum căutați vinovați? Cautați-vă prostii din bătătură! Așa cevaaaaa…“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri