Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni ca dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt acuzaţi foştii deputaţi Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, precum şi fostul ministru Tudor Chiuariu să se rejudece de la zero, procesul urmând să se desfăşoare la Curtea de Apel Braşov.

Instanţa supremă a respins o cerere a Parchetului General de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la aplicarea deciziei Curţii Constituţionale de rejudecare a dosarelor de corupţie, potrivit Agerpres.

Judecătorii au admis apelurile formulate de Ministerul Finanţelor, dar şi de mai mulţi inculpaţi, fiind desfiinţată sentinţa dată în mai 2018, iar dosarul a fost trimis spre rejudecare.

„În temeiul art. 421 alin. 1 pct.2 lit. b) din Codul de procedură penală admite apelurile formulate de apelantele părţi civile statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Suciu Alina şi de apelanţii inculpaţi Adam Ioan, Bengescu Dan Costin, Bularca (fostă Adam) Anca Roxana, Hrebenciuc Andrei, Hrebenciuc Viorel, Iacob Sorin Ion, Kadas Iosif, Mătăsel Ioan, Ordog Lorand Andras, Sturza (fostă Zaharia) Gabriela Rodica şi Sturdza Paltin Gheorghe împotriva sentinţei penale nr.286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr.278/1/2015, privind şi pe intimaţii inculpaţi Călugăr Daniel Constantin, Chiuariu Tudor Alexandru, Crăciunescu Adam şi Varga Ioan Gheorghe. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza Curţii de Apel Braşov”, se arată în hotărârea instanţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =