Fostul internațional de fotbal Ciprian Marica investeşte, alături de marele tenisman Ilie Năstase, în fotbalul din Bucureşti. Cei doi ridică o academie de fotbal modernă în cadrul bazei sportive „Voinţa”, aflată în proprietatea celui mai mai tenismen din istoria României.

Marica investește și în fotbalul de pe litoral, din iulie 2018 fiind și patronul clubului Farul Constanţa. Recent, el a fost surprins în timpul unei inspecţii la Baza Voința. Îmbrăcat cassual, fostul mare fotbalist a venit la baza sportivă  cu un set de acte şi, pentru mai bine de o oră, i-a luat la întrebări pe angajaţii săi.

La finalul discuţiei cu aceştia, Ciprian Marica a părut extrem de mulţumit. Nici nu ar avea de ce să fie altfel! Academia sa şi a lui Ilie Năstase prinde contur. Printre altele, vechea tribună a bazei „Voinţa” a fost recondiţionată, iar muncitorii montează acum gazon artificial.

„Reconstruim această bază sportivă. În acest moment, nu vă pot spune costul total al lucrărilor, nici data la care acestea vor fi finalizate. De multe ori, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, aşa că nu are sens să vorbim despre astfel de lucruri. În acest moment, nici măcar numele pe care îl va purta academia nu l-am stabilit”, a declarat Ciprian Marica, potrivit spynews.ro.

Referitor la implicarea lui Ilie Năstase în acest proiect, fostul mare fotbalist a afirmat: „În această afacere, Ilie Năstase este partenerul meu! Avem o relaţie foarte bună, ca de la partener la partener”.

Ciprian Marica a precizat că academia din Bucureşti nu va avea nicio legătură cu clubul dobrogean pe care îl patronează: „Farul e echipa fanion a Constanţei şi atât”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 3 =