Viorica Dăncilă a urcat în sondaje după ce a înghițit rapid votanții lui Mircea Diaconu și Alexandru Cumpănașu. Alegerea președintelui va fi decisă, prin urmare, de cele două milioane de români care votează doar în turul al doilea.

Deși se păstrează o distanță apreciabilă, de aproape 20 de procente, între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, măsurătorile arată o creștere a candidatei PSD, care, printr-o campanie agresivă și bine țintită, a absorbit rapid votanții din primul tur ai lui Mircea Diaconu, dar și pe cei ai lui Cumpănașu.

În România există însă o masă de peste două milioane de votanți care se prezintă la vot, de 20 de ani, doar în turul doi al prezidențialelor. Ei vor decide anul acesta noul președinte al României! Acum cinci ani au ieșit și l-au votat masiv pe actualul președinte.

Dacă o vor face și anul acesta, scorul va fi unul foarte mare în favoarea lui Iohannis. Dacă vor sta pe margine, prezența la vot va fi una dezamăgitoare, poate cea mai mică din ultimii 30 de ani. Iar rezultatul pe muchie de cuțit. Nimic nu este tranșat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 9 =