Caută
Close this search box.

Lazio – CFR Cluj în Europa League. Față în față cu primăvara europeană

dan petrescu

Partida Lazio – CFR Cluj se joacă joi, 28 noiembrie, de la ora 22:00, pe stadionul Olimpic din Roma și va fi arbitrată de turcul Palabriyik. Nu sunt așteptați mulți suporteri ai echipei romane, în schimb vor fi în tribune cel puțin câteva sute de fani români. Jocul este televizat pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Plus.

Italienii par a fi destul de resemnați pentru faptul că șansele lor țin acum numai de domeniul miracolului, asta însemnaând ca ei să câștige acest meci și pe cel de la Rennes, din ultima etapă, în timp ce echipa lui Dan Petrescu să nu mai reușească nici măcar egalul pe teren propriu, în ultima rundă, cu scoțienii de la Celtic Glasgow. În tur, la Cluj campioana României a întors scorul de la 0-1 la 2-1, câștigând în prima rundă din grupă.

Inzaghi bagă doar trei titulari, conform presei italiene

Simone Inzaghi, antrenorul lui Lazio, recunoaște că nu prea crede în acest scenariu și de aceea a decis să procedeze la o schimbare a primului unsprezece aproape radicală, în sensul în care dintre titulari doar Acerbi, Lazzari și Correa să intre pe teren. În rest, portarul Proto, fundașii Vavro și Bastos, mijlocașii Jonny, Parolo, Berisha și Lulic și vârful Caicedo vor alcătui cel mai probabil formula de start.

Asta înseamnă renunțarea la golgeterul Ciro Immobile, la Milinkovic-Savic, la Luis Alberto, Lucas Leiva și Luis Felipe. Ceea ce, să recunoaștem, ar spori șansele ca ardelenii să poată obține acel punct care i-ar califica matematic în primăvara europeană, o mare performanță într-o grupă atât de grea.

Dan Petrescu îl are absent doar pe Mario Rondon

Clujul îl are absent doar pe Mario Rondon, eroul din returul cu Rennes, eliminat aproape imediat după gol pentru un fault prostesc. Campioana României va utiliza cea mai bună echipă, rămânând de văzut doar dacă Petrescu va avea curajul de a juca din primul minut cu tandemul Omrani – Traore sau va prefera doar un singur atacant.

Defetist prin excelență antrenorul lui CFR continuă să se teamă pentru calificare și spune că lucrurile nu sunt nici pe departe lămurite. Totuși, admite că echipa sa va căuta să obțină punctul calificării. Casele de pariuri îi susțin parcă temerile și acordă pentru succesul lazialilor cota de 1,60, față de 5,20 pentru clujeni, la care un gol marcat valorează 1,55 adică aproape cât cota la victorie pentru italieni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri