Caută
Close this search box.

LIVE TEXT Ministrul Finanțelor anunță dezastrul bugetar: În ultimii ani, România a fost condusă cu două bugete, pe „metoda Al Capone”

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat, joi, că ce a găsit la minister depășește cele mai pesimiste așteptări ale sale și că cifrele arată cum România a fost condusă, în ultimii ani, după două bugete, așa cum Al Capone folosea două registre, unul pentru Fisc și celălalt pentru el

„Cam tot ce am găsit aici a depășit cele mai pesimite așteptări ale mele. Concluzia este că România, în ultimii 3 ani de zile, a fost condusă după două bugete. A fost un buget cel prezentat în Parlament, și un al doilea buget, care avea toate informațiile reale și care era folosit pentru finanțarea baronilor locali. Exact metoda al Capone, cu doua registre”, a spus ministrul Finanțelor.

”Datele din buget au fost schimbate după plac. Bugetul național a fost transformat dintr-un instrument pentru susținerea economiei într-un instrument îl slujba partidului”, a mai spus Florin Cîțu.

Ministrul Finanțelor a anunțat că va sesiza organele competente în acest caz

„Dragnea, Vâlcov și Teodorovici stiau că banii nu vor ajunge la investiții. (…) Studiem posibilitatea sesizării organelor de competență penală pentru contituirea unui grup infracțional organizat”, a spus minsitrul Finanțelor.

Totul a fost ascuns într-un buget paralel

”Cred că cel mai grav lucru pe care l-am văzut în ultimii ani a fost această derogare de la responsabilitate. Discuția cu Comisia Europeană a arătat că nici ei nu știau adevărul. Când le-am spus cifrele și unde cred că ajungem la sfârșitul anului, dacă nu facem nimic, m-au compatimit și s-au speriat”.

Gaură de două miliarde lei la bugetul de asigurări sociale de stat

”Avem o gaură de două miliarde de lei la bugetul de asigurări sociale de stat. Prin neplata contribuțiilor. Nu am auzit-o niciodată pe Olguța Vasilescu să spună ceva sau de ce nu le-a colectat”, a mai spus Cîțu.

Primele informații anunțate deja de premierul Ludovic Orban arată o gaură în buget de peste 20 de miliarde de lei și 43 de orașe rămase fără salarii și bani de funcționare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri