Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Botoşani, că ajutorul de stat pentru motorină nu a fost plătit decât pentru primul trimestru al acestui an.

„Am început o evaluare la nivelul ministerului, cum era şi normal. Şi legea ne obligă ca, la sfârşitul fiecărui an, instituţiile publice să facă o evaluare privind capacitatea administrativă. (…) Nu am rezultatele finale pentru foarte multe, dar am găsit mici grenade lăsate peste tot. În primul rând, am constatat că ajutorul de stat pentru motorină nu a fost plătit din trimestrul doi. Practic, mai avem de alocat aproape 400 de milioane de lei, necesarul de plată pentru trimestrul doi şi trimestrul III. S-a plătit doar trimestrul I”, a afirmat Oros, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă există fonduri pentru plata sumelor restante, ministrul Agriculturii a răspuns: „Ne vom îngriji să existe. Acum nu există”.

Referindu-se la subvenţiile acordate producătorilor agricoli, Adrian Oros a declarat că până în această săptămână au fost făcute plăţi în avans către 92% dintre fermierii care au depus declaraţii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Valoarea subvenţiilor acordate se ridică la 1,2 miliarde de euro.

„Practic, s-au plătit aproape 92% din cei care au depus, au fost plătiţi pentru avans, urmând ca până la 1 decembrie să fie făcute şi restul de plăţi. Practic, au intrat în conturi 1,2 miliarde de euro, fiind plătit avansul la 721.498 fermieri”, a adăugat Oros.

Ministrul Agriculturii a avut o întrevedere în municipiul Botoşani cu medicii veterinari din judeţ, după care are programate vizite cu fermierii din zonele Ştefăneşti, Darabani şi Dorohoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 5 =