Caută
Close this search box.

Ministrul Mediului, despre cazul ursului lăsat să agonizeze: Rezonez cu opinia publică, ce a fost oripilată de acest comportament inuman

Costel Alexe

Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat că autoritățile din Harghita nu ar fi trebuit să ceară și să aștepte avizul ministerului pentru ”recoltarea” ursului rănit, deoarece legea le dădea dreptul să acționeze imediat în cazul unor astfel de situații disperate. „Rezonez cu opinia publică ce a fost oripilată de acest comportament inuman la care a fost supus, din păcate, acel animal sălbatic”, a mai precizat Alexe.

„Am tot întrebat cât de cinic și inuman poți fi să asiști la agonia unui animal sălbatic rănit. Am convocat pentru această dimineață această întâlnire să vedem unde s-a greșit pe lanțul deciziilor până dumică la 11.00, când abia atunci Ministerul Mediului a primit solicitarea de la autoritățile locale din județul Harghita pentru acel aviz de recoltare a ursului rănit. La 11.00 a venit solicitarea, la 12.00 Ministerul a emis avizul.

În situiații excepționale, sunt măsuri excepționale ce pot fi luate. Autoritățile locale aveau cadrul legal pentru a acționa de sâmbătă seară: Hotărârea de Guvern 232/2010 stipulează clar care sunt atribuțiile DSV, ale Jandarmeriei, autorităților din cadrul Ministerului Mediului, reprezentanții Fondului de vânătoare, astfel încât medicul veterinar ar fi trebuit să administreze doza de tranchilizant pentru a elabora raportul privind starea de sănătate a animalului și a vedea exact care e soluția în ceea ce-l privește. Acest lucru nu s-a întâmplat. A doua zi dimineață am văzut care e nivelul de implicare și de asumare a deciziilor privind instituțiile publice”, a declarat ministrul Mediului.

Acesta a mai remarcat faptul că în weekend e mai greu să dai de responsabilii din județe.

„Lipsa de răspundere și fuga de asumare au devenit în ultmiii ani în guvernarea social-democrată atribute principale de lucru”, a mai afirmat Alexe.

Ministrul a mai anunțat că va fi modificată Hotărârea nr. 557/2016, astfel încât să avem comitete județene de urgență pentru intervenția în astfel de cazuri, dar și timpi de intervenție stabiliți.

Ministrul s-a referit și la cazul ursoaicei care a murit, duminică seara, lovită de o mașină, pe DN 1, în zona localității Bradu, din județul Sibiu.

„I-am întrebat pe colegi cum ne-am fi descurcat, mă refer la instituțiile din subordine de la nivel județean, dacă aseară la Bradu în județul Sibiu, acel urs nu ar fi fost accidentat mortal. La cum au intervenit în Harghita și am văzut lipsa de implicare și asumare a deciziilor, azi am fi făcut turul mapamondului cu acest caz”, a mai declarat ministrul Costel Alexe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri