Caută
Close this search box.

Muftiantul Cultului Musulman în România se DISTANŢEAZĂ de Consulatul Turc la Constanţa

muftiatul

Muftiatul Cultului Musulman din România, prin muftiul Murat Yusuf, s-a delimitat categoric de gestul consulului Turciei la Constanța, care a coborât-o pe reprezentanta ambasadei americane de pe scena unui eveniment cu public înainte ca aceasta să țină un discurs, pe motiv că nu figurează în program.

Muftiul Murat Yusuf a declarat pentru Info Sud-Est că ”ne pare rău de atitudinea pe care au avut-o reprezentanții statului turc. Evenimentul a fost organizat în România, iar noi avem relații bune cu SUA”.

Muftiul a contrazis categoric și afirmațiile diplomatului turc, care spusese că participarea și susținerea unui discurs de către Abigail Rupp nu erau prevăzute în program:

”Noi ne-am cerut scuze, dumneaei era pe lista vorbitorilor, evenimentul era organizat de Muftiat, ne pare rău de atitudinea pe care au avut-o reprezentanții statului turc, respectiv consulul și cei doi atașați pe servicii religioase”.

Ambasada SUA a transmis că ”este regretabil că reprezentanții guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui reprezentant al SUA și l-au împiedicat să vorbească”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri