Guvernul Ion Chicu a fost învestit joi la Chişinău cu votul de încredere al Parlamentului. Pentru noul executiv au votat 62 de deputaţi socialişti şi democraţi, informează presa de peste Prut, potrivit Agerpres.

„Nu e un guvern al preşedintelui ţării, deşi acolo (în guvern) sunt şi consilieri ai preşedintelui. Suntem un guvern tehnocrat, apolitic. Dacă vom simţi presiuni, vom reacţiona corespunzător’, a spus noul prim-ministru Ion Chicu.

Preşedintele Igor Dodon, în foto, l-a desemnat miercuri pe consilierul său Ion Chicu pentru funcţia de premier, după ce deputaţii socialişti au spus că susţin propunerea şefului statului de formare a unui guvern tehnocrat, iar negocierile cu blocul ACUM au eşuat.

Preşedinta Parlamentului de la Chişinău, Zinaida Greceanîi, a declarat că socialiştii vor acorda „tot suportul necesar’ pentru guvernul condus de Chicu, subliniind că noua componenţă a executivului este „cea mai profesionistă din istoria Republicii Moldova”, potrivit Agora.md.

În timpul votului, parlamentarii Blocului ACUM au părăsit sala.

Înainte de vot, preşedintele Partidului Democrat (PDM), Pavel Filip, a declarat că decizia PDM de a susţine guvernul condus de Ion Chicu „este riscantă, dar tot atât de necesară”. „Am avut o discuţie şi am primit asigurări că noul guvern va fi ancorat în parcursul european al Republicii Moldova şi în implementarea Acordului de Asociere cu UE, precum şi aprofundarea parteneriatului strategic cu România şi Ucraina”, a declarat Filip.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 2 =