Caută
Close this search box.

Președintele Iohannis a reacționat după căderea Guvernului condus de Maia Sandu: Demersul socialiștilor, împotriva cetățenilor

maia sandu

Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat după ce Guvernul de la Chișinău, condus de Maia Sandu, a fost demis printr-o moțiune de cenzură a deputaților socialiști.

Președintele României susține că „demersul inițiat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de înlăturare a Guvernului Maia Sandu, într-un moment esențial pentru reforma Justiției, este îndreptat împotriva intereselor pe termen mediu și lung ale Republicii Moldova și ale cetățenilor săi”.

În cele cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Maia Sandu a făcut progrese importante în implementarea reformelor necesare apropierii de Uniunea Europeană, în scopul promovării valorilor democrației și statului de drept, în lupta împotriva corupției și asigurarea independenței justiției, precum și în domeniul economic și social, reforme menite să asigure creșterea nivelului de prosperitate și securitate al cetățenilor Republicii Moldova”, precizează un comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de publicația Deschide.md.

Guvernul de la Chișinău a fost demis printr-o moțiune de cenzură a deputaților socialiști. I-au ajutat cu voturi democrații, expulzați în iunie 2019 de la guvernare, la limita unei lovituri de stat.

Moțiunea a fost votată cu 63 de voturi din totalul de 101. Conform procedurii, urmează ca șeful statului, liderul de facto al PSRM, Igor Dodon, să consulte fracţiunile parlamentare și să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru, care, în termen de 15 zile de la desemnare, va solicita votul de încredere al Parlamentului. Dacă, timp de trei luni, nu va fi învestit un nou Guvern, preşedintele poate dizolva Parlamentul și anunța alegeri anticipate.

Maia Sandu: Vă este frică de justiția adevărată

Maia Sandu i-a acuzat pe socialiști de faptul că au decis să demită Guvernul pentru că le este frică de justiție adevărată: „Sunteți atât de lași încât nu puteți să spuneți pe față că votați împotriva Guvernului pentru că vă este frică de justiție adevărată. Astăzi nu ați trădat doar un Guvern care apără interesele oamenilor, dar ați trădat fiecare cetățean”, a menționat premierul Maia Sandu de la tribuna Parlamentului, înainte ca moțiunea de cenzură să fie supusă votului. „V-ați speriat când Guvernul s-a angajat să identifice un procuror general care să bage hoții la închisoare, în loc să execute comenzi politice. Ați uitat însă un lucru important – puterea acestui Guvern este în oameni. Acești oameni au dat jos o dictatură (regimul Plahotniuc – n.n.). Ei vor da jos pe oricine le încalcă voința”, a adăugat Maia Sandu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri