Caută
Close this search box.

Primar din România, amor nebun cu o elevă de 16 ani

Un primar din România a făcut amor cu o elevă și a șantajat-o ca să nu dezvăluie relația lor. Sentința lui a fost pronunțată, luni, de Curtea de Apel Ploiești, și este mai blândă decât cea ce îi fusese dată de instanța de fond.

Primarul Daniel Bogdan Davidescu, din comuna Șotrile din Prahova, ar fi început, înperioada 2016 – 2017, o relaţie de concubinaj cu eleva când aceasta avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale au avut loc de când ea a împlinit vârsta de 16 ani.

Primarul ar fi făcut amor cu minora în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea lui.

„Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, amenintând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj”, arăta DIICOT.

Primarul comunei Șotrile din Prahova a fost trimis în judecată în noiembrie anul trecut, pentru pornografie infantilă, după ce înainte cu o lună, procurorii DIICOT Ploieşti au făcut două percheziţii. Una dintre percheziții a fost făcută la sediul Primăriei, într-o cauză în care s-au făcut cercetări faţă de un suspect, pentru şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.

Luni, primarul a fost condamnat de Curtea de Apel Ploiești la un an și șase luni de închisoare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă față de cea pronunțată de instanța de fond. Decizia este definitivă.

Potrivit sentinței publicate luni pe portalului Curții de Apel Ploiești, instanța a admis apelul declarat de primarul comunei Șotrile împotriva deciziei Tribunalului Prahova care l-a condamnat ca instanță de fond și i-a redus pedeapsa.

„Admite apelul declarat de inculpatul Davidescu Daniel Bogdan împotriva sentinţei penale (…) pronunţată la 27 martie 2019 de Tribunalul Prahova pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi rejudecând, reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 2 ani şi 2 luni închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare”, se arată în sentința pe scurt publicată pe portalul Curții de Apel Ploiești.

Magistrații Curții de Apel Ploiești au menținut, însă, toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Astfel, pedepasa este cu suspendare, termenul de supraveghere este de patru ani, iar pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va face muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotriile, şi/sau Grădiniţa/ Şcoala din Şotriile, pe o perioadă de 70 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri