Profesoara de limba franceză din Brăila care a mers în faţa elevilor sub influenţa alcoolului a intrat în concediu medical, astfel că momentan ea nu poate ajunge în faţa comisiei de disciplină. Şeful ISJ Brăila, Viorel Botea, spune că nu ar fi prima dată când profesoara a avut un comportament nepotrivit şi că ea nu a trecut cel mai recent test psihologic.

Vineri, profesoara de limba franceză de la Şcoala „MIhai Bravu” din comuna Victoria, judeţul Brăila, s-a prezentat în faţa elevilor sub influenţa alcoolului. Imediat, profesoara a fost scoasă de la ore şi dusă la sediul Poliţiei din oraşul Însurăţei pentru a testată cu aparatul etilotest. Testul a arătat că profesoara avea o concentraţie de 1,18 mg/l în aerul expirat. Inspectoratul Şcolar Brăila a fost informat de poliţişti despre situaţie şi a cerut o anchetă la şcoală.

„Un comportament care aduce o pată pe obrazul colegilor care muncesc şi-şi fac datoria. Doamna profesoară e în concediu medical şi de aceea am solicitat colegilor ca în conformitate cu Legea Educaţiei să nu fie anchetată, dar să se meargă în continuare cu cercetarea privind fapta săvârşită. Când va reveni din concediu medical va fi cercetată”, a declarat Viorel Botea, inspector general al ISJ Brăila.

Aceasta nu ar fi prima dată când profesoara are un comportament nepotrivit, a reieşit din discuţiile cu colegii săi şi părinţii elevilor. Mai mult, profesoara nu a trecut ultimul test psihologic susţinut chiar luna trecută.

„Nu a luat testul psihologic după data de 31 octombrie, urmează ca în perioada următoare să dea un test nou psihologic pentru a avea dreptul să profeseze până la sfârşitul anului. Din discuţiile cu colegii se pare că doamna a mai avut şi cu alte ocazii un comportament necorespunzător”, a mai spus Botea.

Imediat ce profesoara se va întoarce din concediu medical, ea va fi audiată de comisia de disciplină. În funcţie de concluzii, vor fi dictate şi sancţiuni care pot merge până la desfacerea contractului de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 1 =