Ministrul Educaţiei anunţă că ar putea fi introduse notele pentru probele de competenţe la examenul de Bacalaureat.

Modalitatea de susținere a examenului de Bacalaureatul ar putea fi schimbată în viitor. Acest lucru l-a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, care vrea să modifice probele de competențe, dar și proba scrisă la alegere a profilului. Aceasta a declarat că modificările nu vor fi făcute în cazul examenului de bacalaureat care va fi susținut anul viitor, anunță romaniatv.net.

„Anul acesta sub nicio formă nu se poate schimbă nimic la bacalaureat. În 2016 am mai avut o consultare publică pe tema aceasta. Este prevăzut în lege modul în care se organizează bacalaureatul. Ori, pentru a face o modificare pe structura bacalaureatului trebuie să fie o modificare pe lege. Au fost atunci voci care au spus că fie trebuie să scoatem acele competențe sau să le păstrăm, dar cu note. Au mai fost cândva și cu note, că în felul acesta i-am motiva pe elevi să învețe și să se pregătească mai bine și pentru acele compentențe. Au fost voci care au spus că nu sunt utile pentru elevi, prin urmare să le scoatem. Numai că există în felul acesta o consultare contradictorie, adică unii spun într-un fel, alții spun în alt fel. Trebuie până la urmă să iau o decizie”, a declarat Monica Anisie. Ministrul a declarat că va pune în dezbatere publică modificarea celei de -a treia probe scrise de la Bacalaureat.

„Cred că voi deschide și acest front, pentru că mai este o problemă legată de bacalaureat, pe care mi-au semnalat-o și în emailurile pe care le-am primit de la elevi. Este vorba de acea a treia probă scrisă, la alegere, în funcție de profil pentru liceele tehnologice, pentru liceele vocaționale. Ar trebui să le dăm posibilitatea să-și aleagă una dintre materiile la care ei s-au specializat. Îmi doresc să deschid și acest front pentru anul școlar următor. Nu pentru anul acesta. Anul acesta nu se poate face nicio modificare și nici nu sunt adeptă modificărilor din timpul anului școlar pentru că mi-am dorit întotdeauna să conturăm niște decizii pentru viitor, nu în timpul anului școlar să facem lucrul acesta”, a mai declarat Monica Anisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =