Caută
Close this search box.

Semnal de stabilitate politică: Bursa de Valori București a deschis în creștere

Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, se aprecia cu 0,22%, la 25 de minute după debutul tranzacţiilor, relatează Agerpres.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,21%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o scădere de 0,03%.

BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era pe minus cu 0,09%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o apreciere de 0,16%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se deprecia cu 0,04%.

Valoarea tranzacţiilor derulate pe Bursă miercuri dimineaţa depăşea 955.565 lei (201.002 euro).

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Casa de Bucovina – Club de Munte (+4,26%), Patria Bank (+2,63%) şi BRD (+1,1%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Electroputere (-4,17%), Electrica (-1,33%) şi IAR Braşov (-1,21%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri