Caută
Close this search box.

Simona Halep s-a LOGODIT în mare secret cu Toni Iuruc, după ce au fost în vacanţă la Paris

Simona Halep s-a logodit cu Toni Iuruc. Petrecerea, care a fost una foarte bine ascunsă de ochii mass-media, a avut loc sâmbătă seara, 23 noiembrie, la un club exclusivist din Mamaia. Asta după ce Simo și Toni au fost în vacanță la Paris.

Campioana de la Wimbledon 2019 a primit din partea viitorului soț inelul de logodnă, după cum a dezvăluit jurnalistul Decebal Rădulescu, pe contul său de Facebook.

”În acest moment (n.r: sâmbătă seara), la Club Riva ( Cafe del Măr) din stațiunea Mamaia, are loc petrecerea de logodnă a Simonei Halep cu Toni Iuruc.

Totul a fost ținut la strict secret. În tradiția machidonilor, evenimentului de acest gen i se mai spune: ’se dă semnul’.

Viitorul ginere i-a oferit inelul de logodnă Simonei, iar apoi a păstrat obiceiul și i-a cerut-o ca soție pe Simona tatălui ei, Stere Halep.

Petrecerea se desfășoară cu o regulă strictă: nici un invitat n-are voie să posteze imagini sau filmulețe pe rețelele de socializare”, a dezvăluit sâmbătă seară Decebal Rădulescu, colaborator permanent Digi Sport.

Foto: wowbiz.ro

”Se vor căsători, la anul, în luna septembrie, după ce va participa la US Open 2020. Evenimentul va fi unul fabulos, la un restaurant de lux din Constanța și, normal, va fi organizat conform tuturor tradițiilor machedonești”, a precizat, pentru  wowbiz, un apropiat al familiei Simonei Halep.

Simona a spus recent că-și dorește o nuntă mare, la care să fie prezente toate persoanele care-i sunt dragi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri