Caută
Close this search box.

Statele membre ale UE au validat lista membrilor viitoarei Comisii Europene

Ursula von der Leyen

Statele membre ale Uniunii Europene au validat luni lista celor propuşi să fie membri ai Comisiei Europene până la 31 octombrie 2024, relevă un comunicat al Consiliului UE.

Lista va fi supusă miercuri votului Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Potrivit AFP, pe listă nu se află nici un reprezentant al Regatului Unit, în contextul în care această ţară va părăsi UE cel târziu la 31 ianuarie 2020.

Regatul Unit încă este membru al Uniunii Europene, iar executivul comunitar şi ‘Cei 27’ au reamintit Londrei că desemnarea unui comisar european este una dintre obligaţiile sale.

Totuşi, guvernul britanic a refuzat să facă acest lucru, explicându-şi poziţia printr-o regulă internă care prevede că Regatul Unit nu trebuie să procedeze la o desemnare pentru o asemenea funcţie în timpul unei perioade ce precede alegerile, prevăzute pentru 12 decembrie.

Consiliul a ”luat notă” de neprezentarea unui candidat britanic, dar acest lucru nu poate submina funcţionarea normală a Uniunii şi a instituţiilor sale şi, în consecinţă, nu poate constitui un obstacol în numirea viitoarei Comisii”, subliniază textul adoptat luni de miniştrii din statele membre.

Pentru a proteja juridic deciziile luate de noua Comisie, Comisia Europeană în exerciţiu a lansat o procedură de infringement contra Regatului Unit pentru neîndeplinirea obligaţiilor sale de stat membru al UE, potrivit Agerpres.

Lista validată luni de Consiliul UE îi cuprinde pe Thierry Breton, Helena Dalli, Valdis Dombrovskis, Elisa Ferreira, Mariya Gabriel, Paolo Gentiloni, Johannes Hahn, Phil Hogan, Ylva Johansson, Věra Jourova, Stella Kyriakides, Janez Lenarcic, Didier Reynders, Margaritis Schinas, Nicolas Schmit, Maros Sefcovic, Kadri Simson, Virginijus Sinkevicius, Dubravka Suica, Frans Timmermans, Jutta Urpilainen, Adina Vălean, Olivér Varhelyi, Margrethe Vestager, Janusz Wojciechowski, care se adaugă lui Josep Borrell Fontelles, numit Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.

Noua Comisie Europeană va fi condusă de Ursula von der Leyen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri