Caută
Close this search box.

Sute de protestatari, goniți cu gaze lacrimogene. Noi incidente violente în Hong Kong

Noapte violentă pe străzile din Hong Kong, acolo unde forţele de ordine încearcă, de câteva zile, să preia controlul asupra Universităţii Politehnice, ocupată de protestatari.

Sute dintre ei au încercat să scape cu fuga azi-noapte, dar au fost întâmpinaţi de scutieri cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

În clădire mai sunt aproximativ o sută de tineri, care refuză să se predea câtă vreme autorităţile au anunţat că-i vor aresta pe toţi cei cu varsta peste 18 ani.

Incidentele violente au avut loc în cursul serii şi nopţii, pe străzile din jurul universităţii din Hong Kong. Sute de studenţi asediaţi aici de forţele de ordine au încercat să scape cu fuga.

Mulţi dintre ei au fost arestaţi. În clădire mai sunt baricadaţi aproximativ 100 de tineri, care aşteaptă o soluţie din partea autorităţilor.

Protestatar: „Vreau doar să pot pleca de aici în siguranţă, fără să fiu acuzat, aşa mi-aş dori ca poliţia să trimită pe cineva aici să stea de vorbă cu noi, să vedem ce se poate face. Ştiu că poliţia vrea să încheie această situaţie şi noi vrem să plecăm în siguranţă.”

La primele ore ale dimineţii, poliţiştii au permis accesul medicilor în zona încercuită. Echipele de ajutor le-au dus medicamente studenţilor, mulţi dintre ei suferind de hipotermie după aproape o săptămână petrecută în aer liber. Nu îi aşteaptă, însă, vremuri prea bune.

Autorităţile au anunţat că îi vor aresta pe toţi cei peste 18 ani. Motivul, spun oficialii, e că în laboratoarele din cadrul universităţii au fost folosite pentru fabricarea de arme improvizate care au fost mai apoi folosite împotriva forţelor de ordine.

Michael Tien: „Sunt aici ca să-i scot pe cei de 18 ani şi mai mici din campus, pentru că pot merge acasă. Problema e că nu ştiu dacă ei vor asta, sau dacă sunt oameni care îi ţin acolo cu forţa.”

Tse Chun-chung, reprezentant mass-media: „E foarte greu să vedem că universitatea a fost transformată într-o fabrică de armament şi într-un arsenal pentru tot felul de arme ofensive.”

Printre cei care au negociat cu studenţii şi cu poliţia au fost şi unii profesori universitari, care le-au cerut autorităţilor să renunţe la planul de a-i aresta pe cei care ocupau clădirea universităţii.

Eric Cheung, profesor de drept: „Am fost aici şi nu am auzit niciun avertisment despre participarea la o aşa-numită revoltă. De fapt, sunt foarte mulţi oameni care nu au auzit, nu? Aşa că, dacă poliţia nu are alte dovezi, nu văd să fie nicio bază legală pentru acuzare.”

Bătălia pentru Universitatea Politehnică din Hong Kong a început săptămâna trecută, după ce sute de protestatari au ridicat baricade şi au fortificat clădirea, pentru a ţine poliţia la distanţă.

Ieri, încolţiţi de forţele de ordine, studenţii au încercat să iasă, dar au fost aşteptaţi cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Protestele continuă şi în alte locuri din metropolă, unde au avut loc demonstraţii şi manifestatii violente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri