Caută
Close this search box.

Tudose anunță că „tocmai a omorât partidul”. Pro România în pragul imploziei

mihai tudose

Pro România este în pragul imploziei după ce conducerea partidului i-a sancționat pe cei care au votat Guvernul Orban. Victor Ponta este contestat de o parte dintre lideri, nemulțumiți de deciziile luate într-o ședință despre care Mihai Tudose susține că a fost convocată nestatutar. Tudose spune că nu intenționează să plece din partid, însă situația din Pro România este tensionată. „Stau în Pro România și aștept să plece Ponta. Probabil după ce termină să îi dea pe toți afară, se dă și pe el. Va îngropa partidul”, a declarat Mihai Tudose, pentru Digi24.ro.

Suspendarea din toate funcțiile ale parlamentarilor care au votat Guvernul Orban pune partidul într-o situație dificilă cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale. Sorin Câmpeanu este și copreședinte al alianței cu ALDE care îl susține pe Mircea Diaconu, însă nu mai poate semna documentele, după decizia BEX. La fel și Marilena Meiroșu, președintele organizației Brăila, care ar fi trebuit să semneze listele cu reprezentații Pro România în secțiile de vot.

„Azi trebuiau semnate de președintele de organizație niște liste pentru reprezentanții partidului în secțiile de votare. Păi dacă au suspendat președintele, cine să semneze? Doamna Meiroșu nu își mai asuma asta.  Câmpeanu e copreședintele al Alianței cu ALDE. Nu mai poate să semneze nimic, doar l-au suspendat, nu își mai asuma nici el. Să vedem și rezultatul la prezidențiale. Să vedem ce iese, că tot gândirea măreață a domnului Ponta a fost”, a declarat Mihai Tudose.

Tudose vorbește și despre situația din organizația Pro România Brăila, organizația cu cele mai bune rezultate la alegerile europarlamentare. În luna mai, Pro România a obținut în Brăila 22,4%, dublu față de următoarea organizație, cea din Buzău, care a obținut un rezultat de 11%.

„La prezidențiale, gândiți-vă că la Brăila, de exemplu, au suspendat președintele de organizație pentru un an, pe doamna Meiroșu. Este cea mai performantă organizație. Acum ce facem? Așeptăm să vină om de la București trimis de conducere să ne spună ce să facem”, susține Tudose, care dă de înțeles că rezultatul la alegerile prezidențiale va fi departe de cel din luna mai.

Mihai Tudose rămâne, Daniel Constantin ar vrea să plece
Decizia luată luni de conducerea Pro România, anunțată marți, prin care au fost suspendați din toate funcțiile cei 7 parlamentari care au votat guvernul Orban este acum contestată în interiorul partidului. Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu erau membri BEX, însă nu au fost anunțați de convocarea ședinței. Mihai Tudose susține că alți doi membri ai Biroului Executiv erau plecați din țară.

„Decizia luată zilele trecute, nu știu cum a fost luată. Doi din 5 membri BEX au aflat după 24 de ore de la decizie că a fost o ședință, domnul Constantin și domnul Câmpeanu. În BEX mai sunt domnul Mocioalcă, el era pe la sediu probabil, domnul Bănicioiu care era prin Grecia și domnul Ponta care era prin Antalya. Nu poți să faci un BEX telefonic să dai oamenii afară”, spune fostul premier.

Vicerpreședintele Pro România, Mihai Tudose a declarat pentru Digi24.ro că nu intenționează să plece din partid și că speră să nu o facă nici parlamentarii suspendați de Ponta.

„Dacă pleacă niște organizații și niște oameni, ce mai rămâne în „conducerea” partidului e o glumă. Tocmai a omorât partidul. Deocamdată aștept, nu plec niciunde. Poate și ceilalți colegi mai analizează. Stau în Pro România și aștept să plece Ponta. Dar văd că vrea să rămână singur în partid. El și cu încă doi, să ducă Pro România la 3%.”, a declarat Tudose.

Daniel Constantin, primvicepreședinte Pro România, a declarat marți seară, la Digi24, că va demisiona din partid, după conflictul iscat în urma suspendării celor șapte parlamentari care au votat Guvernul Orban. În plus, el a declarat că nu exclude să treacă la PNL, dar nici formarea unui nou partid.

Un răspuns

  1. Ponta nu este altceva decit un biet sufleur in trompeta altora. cind se supara isi ia njucariile si pleaca. Daca nu, ramine dar se-ntoarce cu fundul exact cum fac animalutele suparate pe stapinul lor. Poate ca nu are nbici un interes ca diaconu sa junga in turul 2, ci… dancila !! De ce ? pentru a mentine un psd la un 20% in speranta ca va lua si el un 20% la alegberile generale, ajungind astfel sa faca jocurile in continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri